Description:Așezând Ţara Moldovei pe temelii trainice (practic reîntemeind-o), zidind biserici și mănăstiri mai multe decât toţi domnii români de până la el, fiind biruitor desăvârşit în marile lupte cu turcii și regatele vecine creştine, ocrotind creştinătatea ortodoxă căzută sub păgân, Ștefan cel Mare se dovedeşte drept singurul împărat adevărat din istoria românilor. Contemporanii săi de același rang, regi sau împăraţi, cu toată fala şi vechimea numelui, n-au fost altceva decât nişte creaturi slabe, mediocre, ce nu i-au stat și nu-i pot sta alături, cu nici un chip.