PĂCATE CANDIDE SUSAN JOHNSON CAPITOLUL 1 Virginia City.Montana Aprilie 1867 Pe Adam Serre 1-a cunoscut chiar în seara în care îl părăsise nevasta. El tocmai intra în salonul judecătorului Parkman,când ea îi întindea capa servitorului.Amândoi se salutară,zâmbind. —Frumoasă vreme pentru aprilie! zise Adam,în timp ce păşeau împreună spre uşa îmbrăcată în draperii care dădea spre sala de bal,aruncându-i un surâs fugar. —E o temperatură neobişnuită pentru această perioadă a anului? întrebă Flora,ridicând o clipă ochii spre el,apoi continuă să-şi aranjeze mănuşa albă din piele de căprioară,lungă până la cot.Adam ridică din umeri,într-o mişcare abia vizibilă sub fracul său elegant.Îşi plimba privirea prin sala de bal,plină de oameni,pe care o întrezărea printre draperiile uşii,pictate cu patriotism în roşu,alb şi albastru,în cinstea recentei primiri a amfitrionului în guvernul federal. — E o primăvară timpurie,spuse el.Încercând să descopere gazda în acea mulţime strălucitoare.Dar vânturile Chinoak sunt imprevizibile. În mod ciudat,fiecare din ei era extrem de conştient de prezența celuilalt.Adam,pentru care până atunci timpul trecuse pe nesimțite,încă nu-şi putea aduna gândurile.Flora Bonham,abia sosită în Virginia City după o lungă călătorie la Londra,era nerăbdătoare să-şi revadă tatăl. Amândoi întârziaseră la petrecerea dată de judecător. Dar tăcerea bruscă aşternută asupra sălii de bal în clipa când îşi făcură apariţia în prag nu avea nimic de-a face cu sosirea lor tardivă. —Până la urmă a venit! —Sfinte Dumnezeule,e cu o femeie! —Dar cine-i femeia? După prima clipă de surpriză,urmă o avalanşă de şoapte agitate şi uluite,din care răzbăteau fel de fel de presupuneri.Flora Bonham,singura fiică a reputatului arheolog Lord Haldane,se întrebă un moment dacă nu cumva uitase să-şi încheie rochia,astfel încât vreo parte intimă a trupului să fie expusă în faţa ochilor acestei mulţimi cu sufletul la gură. Însă după o secundă de panică,înţelese că privirile așistenţei erau pironite nu asupra ei,ci mai curând asupra însoţitorului.Aşadar ridică ochii,încercând să priceapă motivul unei asemenea curiozităţi fascinate.Bărbatul de lângă ea era incredibil de frumos — după cum remarcase încă din prima clipă — cu un trup minunat dăltuit,ca o sculptură clasică,având ochi negri şi senzuali,cu o privire pătimaşă şi irezistibilă.Dar,înainte de a mai trage şi alte concluzii,tânărul se înclină în faţa ei cu o mişcare graţioasă şi unduitoare,apoi îşi ceru scuze şi se îndepărtă.În aceeaşi clipă îşi zări tatăl,care păşea către ea,cu chipul luminat de un zâmbet cald şi cu braţele desfăcute larg în semn de bun-venit.Buzele i se arcuiră într-un surâs şi se repezi să-1 strângă în braţe. Abia dacă trecuseră două minute.Poate nici atât.Fusese prima întâlnire cu Adam. —Arăţi minunat,îi spuse George Bonham,depărtând-o puţin de el ca s-o privească mai bine,în timp ce ochii săi albaştri și strălucitori nu se mai săturau să adinire frumuseţea sclipitoare a Florei.Cum văd cu,lunga călătorie de la Fort Benton n-a lăsat nici o urmă. —Zău,tată! îl dojeni ea.După cât am trăit într-un colţ de ţară uitat de lume,Montana mi s-a părut un ţinut foarte civilizat.N-a fost nevoie să ne înglodăm în noroi ca să ne luminăm calea decât de vreo douăsprezece ori.Traversarea râurilor n-a pus nici o problemă,iar vizitiul a reuşit să nu se îmbete chiar de tot.După o baie fierbinte la hotel,m-am simțit perfect refăcută. Bătrânul îi surâse. —Mă bucur că te-ai întors.Dă-mi voie să fac prezentările,în ultimele luni am cunoscut aproape pe toată lumea.Hai să faci cunoştinţă cu gazda noastră,judecătorul — urmă el,arătând spre un colţ al sălii de bal.Lasă-mă să mă mândresc cu tine. Dar când se apropiară de grupul în care se afla gazda şi prezentările fură făcute,Flora observă că bărbatul care intrase în sala de bal împreună cu ea continua să suscite un interes neobişnuit.Toţi oaspeţii păreau să fie cu ochii pe el,urmărindu-i fiecare pas pe podeaua lustruită a sălii. Nimeni nu se aşteptase că Adam îşi va face apariţia în această seară. În timp ce se îndrepta spre gazdă,salutând în dreapta şi în stânga cu un cuvânt sau un surâs,ba chiar schițând o plecăciune în direcţia bătrânei doamne Alworth,care rămăsese cu gura căscată de uimire,încăperea începu să zumzăie de şoapte animate. —Chiar azi l-a părăsit nevasta. —Probabil c-a avut şi motive. —Se zice c-ar fi fugit cu baronul Lacretelle. —Atunci sunt chit: Adam are o groază de amante. —Dar are curaj,nu glumă,să se arate aici în astă seara,de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat! remarcă un domn mai în vârstă —Sângele lui de indian îşi spune cuvântul,murmură cu tremur în glas o tânără domnişoară chiar lângă Flora,în timp ce-şi plimba privirea pe trupul suplu şi musculos al lui Adam.Cei din neamul lui nu-şi trădează niciodată sentimentele. Dar,observă Flora,în această clipă Adam părea gata să-şi trădeze sentimentele,urmărind discuţia însufleţită dintre gazdă şi bărbatul bronzat,care atrăsese atenţia tuturor.Acesta zâmbea aproape tot timpul şi,la un moment dat,chiar izbucni în râs.Fata ghici imediat ceva ciudat în râsul lui,de parcă i-ar fi simțit de departe veselia înşelătoare. —Cine-i omul acela? întrebă ea,şocată de prezenţa tânărului. Domnişoara de alături răspunse fără a-şi lua ochii de la frumosul indian cu părul lung. —Adam Serre,conte de Chastellux.E metis,adăugă ea încetişor,vădit interesată de originea lui exotică.Acum,că l-a părăsit nevasta,e şi mai disponibil ca înainte. —Disponibil?Oare interlocutoarea se referise la căsătorie? Neînţelegând inșinuarea,întrucât ea una avea un stil de conversaţie cât se poate de direct,Flora insistă,politicos,să afle şi alte amănunte. —Ştiţi...începu blonda,făcând cu ochiul înspre Flora.Ajunge să vă uitaţi la el. Şi suspinul ei — abia mascat — nu era decât unul din multe altele care marcau prezenţa lui Adam la balul din acea seară. Flora îi fu prezentată mult mai târziu,după cină şi după ce un cvartet de coarde cântase pentru cei dornici să danseze.Când judecătorul Parkman i se adresă tânărului,spunând:”Adam dă-mi voie să ți-o prezint pe fiica lui George Bonham.Flora Bonham-Adam Serre.”fata se simți neobișnuit de stânjenită.Când deschise gura să vorbească,glasul îi tremură abia perceptibil. —Încântată,domnule Serre.Îşi ridică ochii spre a-i întâlni privirea și o clipă,simți cum i se taie răsuflarea.Văzută de aproape,frumuseţea lui era atât de izbitoare,încât avu senzaţia că se află in pericol —Nu mai puţin,răspunse el,cu un surâs deschis și firesc fără a părea afectat de ce se vorbea în acea seară pe socoteala căsniciei lui.E prima oară când vă aflaţi în Montana? —Da,încuviinţă Flora,regăsindu-şi stăpânirea de sine. El părea să nu-şi dea seama de efectul propriei frumuseţi. —Montana seamănă mult cu ţinuturile de câmpie din Manciuria.Nişte locuri minunate,cu cer albastru și munţi înalţi de jur-împrejur. Adam o privi pe Flora cu ochi de cunoscător,spunându-și că era o femeie nespus de atrăgătoare.Părul arămiu și bogat părea să aibă o viaţă proprie,iar chipul cu ochi mari și întunecaţi şi pielea aurie stătea mărturie multor zile petrecute în bătaia razelor soarelui.Ştia că,Flora călătorise mult cu tatăl ei.În ultimele luni,George Bonham vizitase mai multe tabere ale indienilor Absarokee. —E şi o zonă foarte bună pentru cai,adăugă el.La fel ca stepele asiatice.Aţi văzut lacul Baikal? —Aţi fost acolo? întrebă ea,însufleţindu-se brusc. —Cu mulţi ani în urmă. —Când?El rămase o clipă pe gânduri. —Tocmai termânasem universitatea,deci probabil în 1859. —Nu se poate! —Dar dumneavoastră când aţi fost acolo? se interesa Adam,intrigat de sclipirea din ochii ei. —În iunie. —Am înălţat tabăra pe malul apusean,lângă Krestovka.Să nu-mi spuneţi că eraţi în sat şi am ratat o astfel de întâlnire. —Ne găseam la câteva mile depărtare.În Listviyanka. Amândoi zâmbiră,ca doi prieteni care se regăsesc după o îndelungată absentă. —Nu doriţi nişte şampanie? întrebă Adam.Pe urmă aş vrea să-mi povesteşti ce ți- a plăcut mai mult la Listvyanka: biserica,contesa Armeciev sau poneii?! Amândoi căzură de acord că biserica era o adevărată bijuterie de arhitectură provincială.În mod firesc,simțul artistic al contesei îl atrăsese mai mult pe tânărul cel sensibil la frumuseţea feminină decât pe fata de şaptesprezece ani,pasionată de cai.Dar poneii de prin partea locului stârniră o discuţie îndelungată privind rasele asiatice.În cursul serii,Adam şi Flora descoperiseră că amândoi vizitaseră Istanbulul,Ţara Sfântă,Japonia cea de curând deschisă turiştilor,cele mai îndepărtate ţinuturi ale Saharei şi St.Petersburgul.Numai că fiecare în altă perioadă. —Ce păcat că nu ne-am întâlnit niciodată! exclamă Adam,cu un surâs seducător,obişnuit să spună automat aceleaşi vorbe frumoase în prezenţa unor femei atrăgătoare.Rareorî mi se întâmplă să am o conversaţie aşa plăcută. Flora îşi spuse că,în ce-1 privea pe Adam,puţine femei ar fi fost preocupate exclusiv de conversaţie.Îi remarcă încă odată frumuseţea exotică şi trupul vânjos.Chiar şi aşa,tolănit în fotoliu,cu picioarele încrucişate gleznă peste gleznă,tânărul oferea o imagine irezistibilă a forţei.Pe de altă parte,în cursul serii auzise destule bârfe,ca să înţeleagă că el aprecia la o femeie cu totul altceva decât conversaţia. —Adevărat.Un interlocutor agreabil e la fel de rar ca şi fidelitatea în căsnicie. El ridică uşor din sprâncene. —Nimeni n-a îndrăznit să se refere atât de direct la căsnicia mea.Te referi la fidelitatea mea sau a Isoldei? întrebă,cu un surâs ştrengăresc. —Tata spune că eşti francez. —Asta înseamnă cumva că am o scuză?Sunt doar pe jumătate francez-după cum probabil știi-astfel încât am mai puține scuze decât Isolde,care se pare că preferă mai curând palatele de la Paris și Nisa ale baronului Lacretelle,decât proprietatea mea de aici. —Va să zică,nu plângi de dorul ei? El izbucni în râs. —Se vede treaba că n-ai cunoscut-o pe Isolde —Atunci de ce te-ai însurat cu ea?El o privi o clipă pe deasupra paharului pe care-l ridicase la buze. —Nu se poate să fii atât de naivă! murmură,apoi goli paharul dintr-o înghiţitură. —Iartă-mă,de fapt nu-i treaba mea. —Întocmai.Căldura din glas şi din privire dispăruse cu desăvârşire.Ori de câte ori îşi amintea motivul căsătoriei cu Isolde,simțea cum urcă în el un val de furie. —Niciodată n-am fost atât de stânjenită...şopti Flora.Ochii lui negri se aţintiră asupra ei,cu o forţă fascinantă. Apoi,brusc licărul din privire i se stinse şi-şi reluă zâmbetul nepăsător. —De unde era să ştii toate ciudăţeniile căsniciei mele? Mai bine povesteşte-mi despre Sfânta Sofia. —Era în zorii zilei,începu Flora,recunoscătoare că fusese ajutată să treacă atât de uşor peste gafa de adineauri.Soarele abia se ivise pe cer... —Hai să dansăm! spuse Adam deodată,aplecându-se spre ea.Îmi place foarte mult valsul acesta,urmă el de parcă n-ar fi discutat până atunci despre cu totul altceva.Întinse braţul şi o prinse de mână. —De altfel,tot timpul am dorit...Şovăi o clipă,în căutarea unui cuvânt potrivit. —...să te ţin în braţe.Râse scurt. — Vezi bine ce atent sunt cum vorbesc.Se ridică și-o trase cu blândețe spre el..- Dacă mă gândesc la recentul scandal din viața,mea cred că în astă seară mă port mai cuviincios ca oricând. —Mie scandalurile nu-mi fac nici o impresie, declară Flora stând foarte aproape de Adam,cu mâinile în mâinile lui. Gura lui frumoasă aproape o atingea pe-a ei. Buzele i se arcuiseră într-un surâs vesel,jucăuş și arzător. —Așa mi-am închipuit şi eu. —Când călătoreşti mult,aşa cum fac eu,înţelegi că normele de bună-cuviintă diferă de la o persoană la alta.Îşi înălţă o clipă umărul gol,făcând să fluture dantela imaculată a decolteului.Adam îi remarcă pielea albă şi catifelată,ca şi sânii reliefaţi irezistibil sub corsajul rochiei. —Dacă m-aş teme de scandal,surâse ea,nici n-aş îndrăzni să ies din Anglia. —Dar tocmai asta faci! —Da...murmură Flora.Însă fiecare se referise la cu totul altceva. —Nu prea-mi eşti de ajutor,vorbi Adam abia auzit.Jurasem să nu mă mai apropii de nici o femeie. —Până-ţi vindeci rănile? —Nu-s chiar aşa de sentimental. Zâmbetul în colţul gurii îl făcea să semene cu un copil poznaş. —Pur şi simplu încerc să-mi pun ordine în gânduri. —Asta înseamnă că am ajuns în Virginia City prea târziu? —Prea târziu,ca să mai profit de gândurile de odinioară.El răsuflă adânc,conştient de apropierea trupului ei fierbinte,cu pielea albă şi parfumată. —Eşti o fată îndrăzneaţă,domnişoară Bonham. —Am douăzeci şi şase de ani,domnule Serre,şi sunt o fire independentă. - —După experienţa cu Isolde,nu ştiu dacă mă mai interesează femeile independente din aristocraţie. —Dar dacă eu te-aş face să te răzgândești? El o privi gânditor,apoi gura frumos desenată se deștinse într- un zâmbet. —S-ar putea... —Vai,ce galant eşti! replică ea în glumă. —Crede-mă că în clipa asta numai de galanterie nu-mi arde.Deja toţi sunt cu ochii pe noi.Nu-i cazul să-ți strici reputaţia încă din prima zi petrecută în Virginia City.Şi cum îmi place valsul acesta,acordă-mi te rog cinstea de-a te invita la primul dans în Montana. Încercând să se ferească de ispită,o trase după el printre ceilalţi dansatori,punând capăt unei conversaţii care devenise prea insinuantă. Însă curând îşi dădu seama că dansul cu încântătoarea domnişoară Bonham nu făcea decât să-i stârnească simțurile şi mai mult — lucru observat de toţi ceilalţi invitaţi.Frumoasa pereche ce se învârtea prin sala de bal răspândea în jur o căldură aproape palpabilă şi toţi ochii erau aţintiţi asupra lor. Flora purta o rochie de tul violet,cu găteli sofisticate din panglică verde şi dantelă de culoarea fildeşului,care-i scoteau în evidenţă pielea albă şi bucle arămii.Cutele diafane ale rochiei şi feminitatea ei debordantă formau un contrast absolut cu virilitatea aspră a lui Adam.În timp ce dansau,o şuviţă mătăsoasă se desprinse din agrafele de diamant,alunecând pe fruntea Florei,iar Adam îşi plecă încet capul,suflând-o uşor la o parte.La gestul lui intim şi îndrăzneţ,toţi cei din jur simțiră că li se taie răsuflarea şi nenumărate perechi de ochi începură să-i fixeze cu aviditate. Închise ochii,vrăjită de răsuflarea lui caldă pe gâtul ei şi conştientă de braţul puternic care-i înlănţuia strâns mijlocul,de parcă şi el ar fi fost cuprins dintr-o dată de aceeaşi dorinţă irezistibilă.Brusc,înţelese de ce toate femeile erau fascinate de Adam.Sub înfăţişarea frumoasă şi distinsă se ghicea făgăduiala unor plăceri nebuneşti,fără seamăn.Flora îi simți sexul tare apăsând-o pe pântece. Era atât de frumoasă,atât de lipsită de prejudecăţi,atât de pătimaşă și totuşi,în timp ce dansa cu trupul lipit de trupul care-i primea dovada de netăgăduit a dorinţei,Adam se lupta să-și țină firea.Cu numai câteva ceasuri în urmă,jurase să nu mai aibă de-a face cu patriciene răsfăţate.Dar fata aceasta nu era o răzgâiată, oferindu-i pretextul pe care-1 căuta.Locuise în corturi,colindând cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Era tocmai ce-i trebuia.Erecţia continua,silindu-1 să-şi arunce ochii în dreapta şi-n stânga,în căutarea unei modalităţi discrete de a părăsi încăperea. —Poţi veni cu mine? o întrebă fără ocolişuri,hotărând să lase deoparte orice încercare de seducţie.Dorinţa copleşitoare,aproape iraţională,îl făcuse să-şi piardă cumpătul.Aproape c-ar fi vrut ca Flora să-1 refuze. —Da,dar nu pentru mult timp,răspunse ea la fel de direct.În ochii lui se citea uimirea. —Dacă asta ţi-ar mai linişti conştiinţa,şopti fata,privindu-1 fără fereală,aş putea încerca eu să te seduc. —Vrei să spui că ţi se întâmplă deseori?Glasul îi era lipsit de expresie,dar braţul lui îi strângea mijlocul ca într-un cerc de fier. —Niciodată,răspunse Flora,deşi gesturile ei unduioase şi atingerea coapselor tari de trupul lui veneau s-o contrazică. —Adică ar trebui să mă socotesc onorat? în vorbele lui se ghicea o oarecare insolenţă. —Dacă vrei...replică ea,fără să se tulbure.Eu una aş prefera să cred că-i o plăcere reciprocă.Reacţia lui fu imediată şi Flora o putu simți pe pântecele ei. —Ce zici,te-ar interesa să vezi noua grădina a judecătorului Parkman? întrebă deodată Adam,conducând-o spre uşa ce dădea spre terasă. —Depinde de privelişte...Adam se întoarse brusc spre Flora,care-i zâmbea fără teamă. —Nu glumesc,şopti ea,cu o sclipire vicleană în priviri. —Să vedem ce putem face,răspunse el morocănos.Ai nevoie să-ți pui,un șal pe umeri? adăugă,cu o umbră de galanterie. — Ce cavaler eşti! exclamă surâzând Flora.Dar cred că la amândoi ne este destul de cald.Probabil din cauza dansului. —Poate chiar prea cald,murmură el ațintindu-și ochii negri şi arzători asupra Florei.Dar nu valsul e de vină. Se apropiaseră de marginea ringului de dans,cu mişcări ferite,care fetei i se păreau chinuitoare şi tulburătoare. Fără o vorbă,tânărul ocoli nişte ghivece cu palmieri,conducând-o spre ieşirea pe terasă.Ajuns aici,deschise uşa și-o lăsă să iasă afară.Rămase pe dalele de piatră ţinând-o strâns de mână,cercetând cu privirea grădina aproape lipsită de flori în acea vreme,de primăvară timpurie.Gardul viu şi bolta de viță abia înmuguriseră.Părând a fi luat o hotărâre,Adam porni spre intrarea de serviciu a clădirii de piatră,mergând destul de încet,astfel încât Flora să poată ţine pasul cu el. Coborând de pe terasă,începu să păşească pe pietrişul greblat cu grijă al aleii din spate,până la şopronul unde erau adăpostite trăsurile.Uşa mare şi dublă era larg deschisă şi razele lunii luminau o parte din interior.Adam privi în jur cu atenţie,apoi se topi în întuneric. Părea să ştie încotro se îndreaptă,căci se apropie cu paşi siguri de o trăsură descoperită,aflată lângă perete,apoi,pe neaşteptate,o luă în braţe pe Flora,aşezând-o pe pernele căptuşite cu saten,într-o învolburare de voal violet. —Să ridicăm şi coviltirul? murmură Flora,scoţându-şi una din mănuşile albe,din piele de căprioară. Adam deschise portiera lăcuită şi sări înăuntru,clătinând din cap.Alesese această trăsură tocmai pentru că era descoperită şi deci mai spaţioasă.Făcuse de destule ori dragoste în trăsuri închise,ca să aprecieze meritele spaţiului. —Crezi că tatăl tău te va căuta? întrebă el,aşezându-se comod lângă Flora. —Asta nu s-a mai întâmplat de când am împlinit optsprezece ani și-am devenit stăpână pe viaţa mea,răspunse fata surâzând uşor în lumina lunii. —Nu semeni deloc cu alte femei,şopti el,privind-o intens —Nici tu cu alţi bărbaţi,replică Flora.Dar îmi închipui că nu-ţi spun o noutate. Începu să-şi descheie nasturii celei de-a doua mănuşi. —Pentru că toată lumea ţine să-mi aducă aminte,rosti sec Adam,punându-şi braţele sub cap.Guvernatorul Meagher și beţivanii lui de soldaţi îşi împart de regulă timpul între circiuma lui Con Owen şi plăcerea de-a vâna indieni. Îşi schimbă poziţia,întrebându-se neliniştit,dacă era înţelept să se lase astfel pradă poftelor cărnii. —Ai mei fac tot posibilul să se ţină departe de ei. —Asta sună a resemnare. —Nu chiar,pentru că au arme şi sunt pregătiţi pentru orice eventualitate.E mai sigur aşa. —Vii deseori în Virginia City?El clătină iarăşi din cap. —Prefer să rămân la ferma mea.De data asta am făcut o excepţie,pentru că judecătorul Parkman mi-e prieten.Oftă adânc. —Bineînţeles,un alt motiv a fost fuga Isoldei. —Chiar te-a părăsit pentru baron? întrebă Flora cu un uşor tremur în glas,în timp ce-şi scotea a doua mănuşă.El tăcu vreme de câteva clipe şi fata se temu că din nou încălcase regulile politeţei.Brusc,Adam începu să râdă — un râs cald şi plăcut,venit din întuneric. —Cel puţin aşa sper! Se întoarse către ea şi,ridicând mâna,îi atinse uşor obrazul cu dosul palmei. —Nu-i bine ce faci.N-ar trebui să fii aici.Nici eu.Plimbarea noastră prin grădină n-a fost o idee prea grozavă.Ar fi mai bine să ne întoarcem. —Ai dreptate,încuviință Flora.Vorbise în şoaptă,cu buzele aproape lipite de ale lui,în timp ce lăsa să cadă mănuşa pe podeaua trăsurii.El îşi ţinu răsuflarea, încercând să se stăpânească. —Doamne,cât eşti de ispititoare!Pielea ei albă strălucea în lumina palidă a lunii. Adam îi privea fascinat umerii şi braţele goale,sânii umflaţi sub decolteul adânc.Parfumul de iasomie desprins din părul ei îl ameţea. —Sărută-mă...murmură Flora,arzând de aceeaşi dorinţă ca a lui. —Nu,răspunse Adam fără să se mişte. —Atunci am să te sărut eu.Tânărul îi simți sărutul abia atingându-i buzele şi dorinţa se redeşteptă năvalnică,făcând să-i pulseze sângele în vine. —Cât timp avem la dispoziţie? şopti el,cedând în cele din urmă. —Tu ştii mai bine...replică Flora cu subînţeles. —Oricum nu va fi destul.Ar fi vrut să rămână cu ea,în ea,deasupra ei,s-o posede ceasuri la rând — o senzaţie unică,pe care se strădui să n-o ia în seamă. —Nu mai ai şaisprezece ani... O remarcă masculină,prudentă şi stăpânită.În orice caz ultima — de asta era sigur,oricare ar fi fost răspunsul ei.Chiar dacă ea adăugase ceva,oricum Adam n-o auzi,pentru că palmele ei îi cuprinseră obrazul,trăgându-1 mai aproape,iar când buzele ei le atinseră pe ale lui,el începuse deja să-şi descheie pantalonii. Dintr-o mişcare se culcă peste trupul ei,ridicându-i fusta şi juponul,sărutând-o cu o patimă tot atât de nestăvilită ca a femeii.Flora încercă să-1 ajute să-şi descheie nasturii,dar el o refuză aproape cu violenţă,dându-i la o parte mâna,care,în nerăbdarea lui,mai mult îl încurca.Eliberându-şi sexul,o pătrunse imediat,pentru că nu mai putea aştepta nici o clipă, apoi o trase mai sus pe pernele trăsurii,în parte ridicând-o cu braţele,în parte silind-o să se înalţe,prin forţa penetrării. Ea scoase un ţipăt nestăpânit și gâfâind,se agăţă de el,amețită de senzaţia divină revărsată în toată fiinţa,în trupul şi-n mintea ei,în vârfurile degetelor şi pe pielea înfierbântată. Trăsura se zgâlțâia în întuneric şi singurele sunete care răzbăteau erau gemetele celor doi tineri şi scârțâitul arcurilor, în timp ce Adam Sene încerca să potolească simțurile pătimaşei sale partenere,dând frâu liber şi propriei,lui pasiuni.Îi murmura la ureche cuvinte tandre,în limba părinţilor săi — cuvinte uimitoare,pe care nu le mai adresase nici unei alte femei.Iar ea îl săruta iar şi iar,dornică să-i cunoască gustul,aşa cum îi simțea şi trupul.Nu-şi putea explica dorinţa arzătoare pe care i-o trezea această fată.Nu-şi amintea să fi trăit vreo dată