Coperta:VASILE SOCOLIUC Redactor: GEORGE VOLCEANOV Acest volum a fost editat cu sprijinul FUNDAŢIEI SOROS PENTRU O SOCIETATE DESCHISĂ. ALDOUS HUXLEY Brave New World © The Estate of Aldous Huxley 1932 Brave New World Revisited © Laura Huxley 1958 Toate drepturile asupra acestei versiuni aparţin Editurii UNIVERS 79739 Bucureşti. Piaţa Presei Libere, nr. 1. <autor>ALDOUS HUXLEY <titlu>MINUNATA LUME NOUĂ <titlu>Reîntoarcere în minunata lume nouă</titlu> Traducere şi note de SUZANA şi ANDREI BANTAŞ Prefaţă şi tabel cronologic de: DUMITRU CIOCOI-POP Editura UNIVERS Bucureşti — 1997 ISBN 973-34-0417-9 <titlu>ALDOUS HUXLEY - ÎNTRE DILEMELE EXISTENŢEI ŞI LABIRINTUL FICŢIUNII</titlu> PUŢINI SCRIITORI ENGLEZI din secolul al XX-lea au fost atât de elogiaţi şi denigraţi ca Aldous Huxley. „Nici un alt scriitor din vremea noastră nu şi-a câştigat o recunoaştere într-un mod atât de rapid şi cu o atât de mare siguranţă; în comparaţie cu ascensiunea şi acceptarea sa, cele ale d-lui Lawrence şi ale d-lui Eliot au fost treptate, aproape dureroase." Astfel era caracterizat Huxley de către Edwin Muir încă în 1926.1 La mai puţin de un deceniu de la debutul său editorial, Grant Overton ţinea să remarce că primele ediţii ale cărţilor acestuia se află la mare preţuire deopotrivă printre anticari şi colecţionari, precum şi că acela care le-a scris e considerat de către cititori drept „cel mai cultivat om din Anglia [...], aproape singura mare speranţă care a mai rămas literaturii engleze" . O încercare de istorie a romanului englez, publicată în 1932, ajungea la concluzia asemănătoare că nici unui alt scriitor tânăr nu i-a fost dat să fie „mai reprezentativ pentru generaţia sa decât i-a fost dat lui Aldous Huxley"-*. Şi într-adevăr, nici un alt scriitor englez din deceniul al treilea al secolului nostru nu pare să se fi bucurat de o apreciere critică mai favorabilă, chiar dacă au existat cazuri când aceste aprecieri au fost exprimate în termeni din cei mai surprinzători – precum etichetarea, de către Cari şi Mark Van Doren, drept „un tânăr strălucitor şi pervers"4. La rândul său, Alexander Henderson îşi va începe binecunoscuta monografie despre Huxley, publicată în 1936 şi republicată în 1964, cu afirmaţia: „Nu există vreun alt scriitor în viaţă care să merite mai mult ca Huxley să fie recitit După cum nu există nici un altul care să poată să inspire curajul Europei în. faţa titanilor literaturii americane: Hemingway, Dos Passos şi Faulkner. Puţini scriitori au lucruri mai importante de spus decât Huxley, şi nici unul nu face dovada vreunei fineţi stilistice mai mari, a unei maliţiozităţi exprimate mai politicos, a unei perfecţiuni artistice mai profunde şi mai trainice"-*. Chiar şi D. H. Lawrence îi va scrie lui Huxley, cu ambigua sinceritate a scrisorilor sale: „Ai reuşit să înfăţişezi adevărul, probabil ultimul adevăr despre tine şi despre generaţia ta [...] scrierea romanului Punct Contrapunct a necesitat de zece ori mai mult curaj decât am avut eu scriind Lady C. (n.n. Amantul doamnei Chatterley)"®. Dintre toţi romancierii de primă mărime, Aldous Huxley a fost adeseori considerat drept cel mai spiritual şi mai ireverenţios. Începând cu anii '20 şi continuând cu anii '30, notorietatea sa literară s-a manifestat îndeosebi în domeniul satirei sociale, gen pe care l-a folosit în imortalizarea unei întregi perioade şi a modului ei de viaţă7. Prima tentativă de reducere a proporţiilor acestui mit aparţine lui David Daiches, care în lucrarea The Novei and the Modern World (Romanul şi lumea modernă, 1939), precum şi în articolul Novels of Aldous Huxley (Romanele lui Aldous Huxley), publicat în revista „The New Republic", îi contestă lui Huxley calitatea de scriitor serios, criticând „calitatea esenţialmente neorganică a aparatului tehnic folosit"8 şi sugerând faptul că adevăratul Huxley trebuie căutat mai degrabă în scrierile lui eseistice. David Daiches afirmă fără ezitare că „Huxley nu e nicidecum un romancier; niciodată nu a fost în stare - şi nici nu manifestă vreun interes - să stăpânească fie şi numai elementele ce ţin de forma şi de structura literaturii [...] Romanele sale sunt fie o serie de schiţări ale profilului câte unui personaj, fie simple fabulaţii sau broşuri"9. în ediţia revizuită a cărţii The Novei and the Modern World (Chicago, 1960), Daiches este şi mai tranşant în judecăţile sale de valoare, susţinând faptul că Huxley nici nu poate fi considerat romancier în sensul adevărat al cuvântului1 . O armată de alţi critici, mai mult sau mai puţin competenţi, şi-au făcut un titlu de glorie din denigrarea lui, excelând în folosirea unor termeni din cei mai tăioşi. Exemplul extrem îl oferă R. C. Bald, care-l învinuieşte de plagiat. în opinia acestuia, Huxley recurge - într-un mod ce depăşeşte limita oricărei decente - nu doar la cuvinte sau expresii din operele altor scriitori, dar şi la personajele pe care aceştia le-au creat ori la tehnicile literare folosite de aceştia". Cititorul interesat de scriitorul Aldous Huxley mai poate găsi, în evantaiul de opinii critice situate între cele două judecăţi amintite mai sus, şi părerea, larg împărtăşită, că cele mai bune opere scrise de acesta sunt cele dintre anii 1920 şi 1930. „Anii '20 şi Huxley sunt inseparabili; scriitorul a contribuit la cre- area atmosferei specifice acestei perioade, precum şi la schimbarea de atmosferă ce a marcat sfârşitul decadei respective", afirmă criticul Walter Allen, adăugând că cele dintâi romane scrise de Huxley „au aproape aceeaşi prospeţime ca atunci când au fost scrise"12. G. S. Frazer se raliază acestei opinii: „Huxley a fost [...] un scriitor inegal. Probabil, romanele sale de tinereţe [...] sunt cele care rezistă cel mai bine"13. De asemenea, referindu-se la ultimii ani de viaţă, în care criticii au sancţionat viziunea sa ştiinţifico-religioasă palidă şi posomorâtă, comentatorul de mai sus mai observă că „dintr-un punct de vedere pur literar, cu siguranţă că Huxley a scris prea mult - mult prea multe romane, eseuri, cărţi de călătorie divagante, astfel că talentul său - real, dar nu şi excedentar sau abundent - nu a putut face faţă unei asemenea risipe . Opinii precum cele de mai sus au dus la evaluări de-a dreptul deconcertante ale meritelor literare ale scriitorului. Astfel, în timp ce există aproape un consens în ceea ce priveşte locul lui Huxley ca moralist, mai există încă destui care se îndoiesc că acesta a fost un romancier autentic. Atitudinea aceasta se reflectă şi în multitudinea de termeni cu care îl etichetează criticii literari: „autor de romane de idei" , „autor de satiră menippeană" , „eseist înnăscut"1'. Situaţia este şi mai mult complicată de faptul, oarecum paradoxal, că până şi între cei care-l admiră pe Aldous Huxley şi i-au examinat competent şi exhaustiv opera, apar frecvente dezacorduri în ceea ce priveşte adevărata valoarea a principalelor opere pe care acesta le-a scris. Peter Bowering, de exemplu, subliniază importanţa unui roman precum Eyeless in Gaza (Orb prin Gaza), pe care-l consideră ca având o poziţie centrală în cadrul operei lui Huxley luate ca întregi, precum şi a unui personaj precum Dr. Miller, protagonistul cărţii respective, pe care-l socoate drept „primul dintre profeţii autentici" creaţi de Aldous Huxley19. în schimb, Jerome Meckier consideră aceeaşi carte drept un roman lipsit de virtuţi dramatice20, principalul său defect constând în eşecul încercării doctorului Miller de a fi un deus ex machina, personajul respectiv fiind „un individ palid, lipsit de culoare, neclar, ale cărui soluţii la problemele lumii par aproape simpliste"21. George Woodcock nu diferă prea mult de Bowering în opiniile sale, atunci când se referă la romanul Orb prin Gaza ca fiind, în termeni pur literari, cel mai bun roman al lui Huxley22. Vorbind despre Geniul şi zeiţa, Keith May avansează ideea că, „din unghiul unor asemănări cu alte scrieri ale lui Huxley [...], Geniul şi zeiţa conţine afirmaţii ori insinuări evidente, care, într-un anumit sens, depăşesc tot ceea ce a scris înainte sau după acest roman"23. Laurence Brander ţine să laude şi el această „scriere chauceriană"24, spre deose- bire de Charles M. Holmes, care crede că e vorba de „un roman slab, având parte de acelaşi eşec ca şi piesa de teatru pe care a inspirat- Island (Insula), ultimul şi mult controversatul roman al lui Huxley, 1-a făcut pe Brander să scrie: „Pentru cei care s-au pregătit pentru receptarea acestui roman, citind toate textele huxleyiene care au condus la scrierea sa, el reprezintă o cât se poate de potrivită răsplată a studiului intens pe care-l reclamă"2". Charles M. Holmes, însă, este de cu totul altă părere, susţinând că, „citit ca un roman, ca produs al ima- ginaţiei artistice, Insula este un eşec, aşa cum, de altfel, cei mai mulţi din primii ei recenzaţi s-au şi grăbit să arate"2Ţ. Lista afirmaţiilor ce se bat cap în cap nu se rezumă la cele de mai sus. Oricât de stranie poate apărea cititorului obişnuit, lipsa de consecvenţă a operei huxleyiene este, în mai multe privinţe, expresia scrisă a lumii în care a trăit, precum şi a propriului său deghizament spiritual, versatil şi proteic. Să nu uităm nici faptul că Huxley şi-a scris opera de-a lungul a patru - dintre cele mai pline de evenimente - de- cade din istoria lumii occidentale, în care a putut fi martor la consecinţele exploziei demografice, la evoluţia societăţii industriale, la două războaie mondiale, precum şi la descoperirile din domeniul ştiinţei care au dus la progrese tehnologice fără precedent. Huxley a avut ocazia să contemple aceste evenimente desfăşurate pe fundalul unei tot mai mari agitaţii, al echilibrului spiritual fragil al lumii moderne. În încercările sale, câteodată disperate, de a oferi cititorilor o imagine cât mai amănunţită şi mai revelatoare a acestei lumi şi a locuitorilor ei neurastenici, Huxley a adoptat şi respins idei într-un ritm alarmant; el şi-a modificat continuu atitudinea, astfel încât exegeţii săi cu greu au mai putut ţine pasul cu uimitoarele sale transformări. Vorbeşte de la sine, în acest sens, chiar metamorfozarea sa dintr-un om de ştiinţă ateu într-un mistic înclinat spre o reconciliere a ştiinţei cu religia * * * Ceea ce se poate afirma cu certitudine e că mediul familial a avut pentru Huxley un efect favorabil în dezvoltarea creativităţii, fără să mai socotim şi zestrea lui ereditară28. Scriitorul a fost cel de-al treilea copil din cei patru pe care i-a avut familia Leonard Huxley şi, din punct de vedere fizic, era firav, „sensi- bil, avea probleme cu inima, precum şi un cap atât de mare încât până la vârsta de doi ani nici nu a fost în stare să umble"2^. Masivitatea capului său i-a adus în copilărie porecla de „Ogie" (derivată de la englezescul ogre, „uriaş sau căpcăun"). Trei experienţe traumatice, suferite între vârsta de 16 şi 20 de ani, vor avea un impact deosebit asupra evoluţiei viitorului scriitor. Prima are loc în 1908, când mama îi moare de cancer. Momentul are pentru Aldous semnificaţia unei dizolvări a unităţii familiei, a unei iremedia- bile pierderi, făcându-l să apară dintr-o dată „atât de ciudat de adult, atât de asemănător unui Arnold"-'0. Adolescentul de acum avea mai târziu să transfigureze literar această experienţă în paginile memorabile ale romanelor Antic Hay (Dans grotesc) şi Eyeless in Gaza (Orb prin Gaza). Cea de-a doua încercare se leagă de perioada când, studiind la Eton, e afectat de ceea ce, în cele din urmă, va primi diagnosticul de keratitis punctata, o inflamare a corneei. În pofida operaţiilor la care este supus, trebuie să se împace în cele din urmă cu gândul că va fi lipsit de vedere pentru tot restul vie"ţii, astfel că îşi întrerupe studiile la Eton. Rudele îl înconjoară cu toată grija şi abnegaţia de care are nevoie. Simptomatic pentru Huxley, el refuză să se lase cuprins de deznădejde şi învaţă de unul singur Braille. Orbirea temporară de care a suferit nu l-a înfrânt, un bun exemplu în acest sens oferindu-l scri- soarea pe care a scris-o mai târziu vărului său Gervas. în opinia lui Huxley, orbirea sa vremelnică (timp de aproximativ un an şi jumătate) n-a făcut altceva decât să-l împiedice să „ajungă în totalitate un gentleman englez instruit într-o şcoală privată. Soarta dă câteodată dovadă de bunătate faţă de noi chiar atunci când pare a fi neîndurătoare. Orbirea mea temporară m-a împiedicat să ajung doctor, lucru pentru care, de asemenea, îi sunt recunoscător. Fiindcă, dacă surmenajul pricinuit de activitatea mea ca ziarist m-a adus până în pragul morţii, cu siguranţă că aş fi ajuns să mor prematur consacrându-mă mult mai extenuantei profesii de doctor" . Aceasta este perioada în care scriitorul reuşeşte să-şi antreneze extraordinara sa memorie, elaborându-şi, pentru uzul propriu, „o filosofie care să însemne mai mult decât subiectivitatea berkleiană"3^. Tot acum termină de scris un roman de 90000 de cuvinte, al cărui manuscris a fost pierdut. După aproximativ un an şi jumătate şi patru operaţii succesive, vederea începe să i se îmbunătăţească, rămânând, însă, pentru tot restul vieţii, dureros de departe de o vedere normală-". Un alt eveniment care avea să-l marcheze pe Huxley a fost depre- sia nervoasă care l-a cuprins brusc pe fratele său Trevenon, apreciat pentru sensibilitatea şi rectitudinea lui de caracter, depresie ce l-a determinat să se sinucidă la vârsta de doar douăzeci şi patru de ani. Acesta a fost un moment decisiv al alunecării lui Aldous Huxley în binecunoscutul său scepticism în pofida vederii sale slabe, Aldous Huxley devine student la Balliol College, Oxford, unde se distinge prin merite excepţionale la literatura engleză. O vreme se foloseşte pentru citit de o lupă, până când va reuşi, pe baza metodei curative Bates, să-şi îmbunătăţească vederea şi să-şi termine studiile în 1915. Chiar şi aşa, vederea sa precară va continua să-l izoleze, îndeosebi în tinereţe, făcându-l să afirme, cu un prilej, că aceasta a fost „unicul lucru cu adevărat impor- tant din viaţa sa"3\ „Keratitis punctata" avea să remarce câteodată scriitorul, drept scuză pentru dificultăţile de care se izbea în procesul comunicării, „şi-a pus amprenta asupra mea şi continuă să şi-o pună"3-5. După absolvirea Universităţii din Oxford, predă pentru o vreme la Eton, însă, nu după mult timp, abandonează această activitate şi se alătură colectivului editorial al revistei „Atheneum" (între anii 1919 şi 1920), iar apoi face parte din acela al revistei „The Westminster Review" (între 1920 şi 1921 )36. Există numeroase indicii că Huxley a fost deosebit de neplăcut impresionat atât de activitatea didactică, cât şi de jurnalistică , preferinţa sa îndreptându-se spre scrierea de versuri. Primul său volum de poezie, The Burning Wheel (Roata în flăcări), apăruse deja în 1916, urmat un an mai târziu de Jonah (lona), iar apoi, în 1918 şi, respectiv, în 1920, de The Defeat of Youth and Other Poems (Tinereţe înfrântă şi alte poeme), Leda (Leda). În 1925, Huxley va publica Selected Poems (Poezii alese), iar în 1929 Ar abia Infelix and Other Poems (Arabia Infelix şi alte poezii), urmat în 1931 de The Cicadas and Other Poems (Greierii şi alte poezii)- Huxley nu a fost un poet înnăscut38, geniul său literar exercitându-se în domeniul prozei - operele de acest fel fiind cele care exprimă adevărata măsură a talentului scriitorului şi pun cel mai bine în lumină biografia sa spirituală. Alexander Henderson recunoştea încă din 1936 că „atunci când scrie despre Huxley, biografului nu-i rămâne prea mult spaţiu de manevră. Viaţa prozatorului nu a fost una picarescă. Frământările, emoţiile lui au fost interioare, iar istoria acestora una psihologică. Totul a depins de modul de surprindere a evoluţiei mentale"-'". In pofida aspectelor „senzaţionale" ale biografiei sale (cum ar fi „experienţele" mistice la care Huxley s-a supus, ori cele în care s-a bazat pe folosirea unor droguri precum mescalina şi LSD), în pofida numeroaselor relaţii sociale pe care le-a întreţinut (stau mărturie, în acest sens, scrisorile sale; publicate în volumul Collected Letters), în pofida unor afirmaţii proprii (de genul: „în ceea ce mă priveşte, pot tolera doar reticenţa"^0), o mare parte a vieţii lui Huxley se găseşte descrisă, direct sau indirect, în operele sale. Portretul spiritual al lui Huxley ar fi, însă, incomplet fără o raportare a creşterii prestigiului său literar raportat la fundalul social şi cultural al epocii. Maturizarea lui Huxley coincide, în acest sens, cu anii primului război mondial. Ce a însemnat pentru Anglia acest război aflăm din prezentarea concisă făcută de Brinton, Christopher şi Wolf în lucrarea Civilization in the West (Civilizaţia în Occident): „Marea Britanie a înregistrat în primul război mondial peste 750.000 de morţi şi 1.500.000 de răniţi, între care mulţi tineri de perspectivă, reprezen- tanţi ai unei întregi generaţii. Severele pierderi economice au inclus 40% din flota comercială; datoria naţională s-a înzecit, în timp ce multe din investiţiile britanice făcute peste hotare au trebuit lichidate. Mecanismele comerţului exterior care au dus la prosperitatea Marii Britanii nu au putut fi refăcute imediat. Mai mult, producţia industrială a Statelor Unite, a Canadei, chiar şi a Indiei, a fost stimulată de nece- sităţile războiului, iar aceste ţări se aflau acum în competiţie cu Marea Britanie. în anii '20, mecanismul industrial german, ajutat de investiţii americane, revenea în competiţie. Marea Britanie, iniţiatoarea revoluţiei industriale, îşi pierduse locul fruntaş în acest domeniu" . Referindu-se la aceeaşi perioadă, criticul Walter Allen scrie: „După primul război mondial, perioada ce se încheiase în iulie 1914 părea tot atât de îndepărtată ca şi faţa nevăzută a lunii. Războiul dusese la o fractură temporară în peisajul temporal, asemănătoare unei enorme catastrofe naturale - ştergând graniţe de mult stabilite, aruncând până în înaltul cerului semne de hotar care ani de zile fuseseră acceptate necondiţionat. Războiul a apărut ca un fel de fisură adâncă şi nemărginită între prezent şi trecut, încât prezentul şi trecutul păreau aproape ilar de diferite unul de celălalt A interpus o mare prăpastie între tinerii care luptaseră pe front şi vârstnicii care rămăseseră acasă. Tot ceea ce păruse până atunci certitudine, toate lucrurile înţelese de la sine, pe care Marea Britanie le nutrise timp de o sută de ani de virtuală pace [...] au fost demascate drept iluzii. Războiul a dus la o accelerare fără precedent a schimbărilor sociale. A dus la emanciparea femeii; a dus la emanciparea clasei muncitoare [..'.] A afectat toate lucrurile şi toţi oamenii. Nimic nu a mai fost ca înainte"42. Tânăr sensibil, înzestrat cu o irezistibilă curiozitate intelectuală, Aldous Huxley a perceput din plin toate aceste schimbări - perimarea vechilor valori şi incertitudinile epocii moderne43. Relativa stabilitate din epocile victoriană şi edwardiană nu mai exista, iar dezvoltarea unei conştiinţe sociale coincidea cu un declin al religiozităţii oamenilor. După război, a apărut o „generaţie pierdută" sau de „tineri furioşi" (chiar dacă această ultimă etichetare avea să fie inventată abia după cel de-al doilea război mondial). Epoca ce a urmat a purtat nume ca „epoca anxietăţii", „epoca aspirinei", „epoca măcelurilor", „epoca tranchilizantelor"44. Aceeaşi epocă a fost, însă, martora unei extraordinare izbucniri de energii, de imaginaţie, inven- tivitate şi îndrăzneală4^. Nu e deloc de mirare că, în aceste condiţii, una din trăsăturile definitorii ale epocii care a urmat primului război mondial este tocmai caracterul ei contradictoriu. Epoca a marcat şi o reacţie împotriva nedreptăţilor de ordin economic şi social (elocvente rămânând, în acest sens, utopiile lui Wells, unele din piesele lui Bernard Shaw, precum şi ultima trilogie scrisă de Galsworthy), iar în planul artei şi literaturii, o reacţie împotriva romantismului (îndeosebi împotriva poeziei lui Tennyson şi Swinburne) şi, nu mai puţin, o luare de atitudine împotriva realismului de tip edwardian (prin scrierile lui Conrad şi ale lui Bennett). Dacă scriitorii menţionaţi mai sus s-au mulţumit doar să pună sub semaul îndoielii valorile tradiţionale, alţii, cum ar fi James Joyce, Virgieia Woolf, D. H. Lawrence, s-au rupt complet de ele. Cea mai grăitoare expresie a acestei atitudini o găsim în romanul Portret al artistului în tinereţe de James Joyce, în care Stephen Dedalus exclamă: „Tu îmi vorbeşti de naţionalitate, limbă, religie. Eu am să încerc să zbor dincolo de aceste mreje". Este imposibil de evaluat cu exactitate în ce măsură a fost influenţat Aldous Huxley de climatul social şi literar al epocii. Scriitorul a făcut dese referiri la autori şi la evenimente contemporane, raportându-se însă nu mai puţin şi la scriitorii din secolele anterioare, în orice caz, vremurile pe care le-a trăit şi-au adus şi ele contribuţia lor la formarea concepţiilor sale. Un aspect ce nu trebuie în nici un caz trecut cu vederea îl consti- tuie discrepanţa dintre valorile ştiinţifice şi cele spirituale - ajunsă una din trăsăturile definitorii ale epocii moderne. Bertrand Russell, în cartea sa Scientific Outlook (Perspectiva ştiinţifică), publicată în 1931, definea ştiinţa drept „cunoaşterea puterii", deosebind-o de „cunoaşterea iubirii" pe care o caută misticul, îndrăgostitul, poetul. Filosoful susţinea, în aceeaşi ordine de idei, şi că „[...] nu putem cuceri lumea în calitate de tehnicieni decât dacă renunţăm la lume ca îndrăgostiţi. Această împărţire din sufletul omenesc are, însă, un efect fatal asupra a tot ce e mai bun în om"'*7. Chiar dacă veridicitatea acestei ultime afirmaţii rămâne discutabilă, ea este, cât se poate de relevantă în ceea ce priveşte evoluţia literară a lui Huxley. Pe lângă mediul familial şi receptivitatea lui Huxley faţă de realităţile sociale, un alt factor important ce trebuie avut în vedere îl reprezintă educaţia pe care a primit-o, precum şi rolul formativ pe care l-au avut, în cazul său, lecturile. Personalitatea literară a lui Huxley îşi trage astfel seva dintr-o vastă zonă de valori spirituale, din rândul cărora nu lipsesc nici cele ale epocii elisabetane, scriitorul fiind şi un bun cunoscător şi al literaturii eline şi latine. Un alt fapt ce nu trebuie pierdut din vedere e acela că Aldous Huxley a studiat literatura engleză la Balliol College,