�... . , •.• •. # .. .. SOCIETATEA POLITICĂ Colecţie coordonată de CRISTIAN PREDA ACEASTĂ LUCRARE APARE CU SPRIJINUL FUNDAŢIEI PENTRU O SOCIETATE DESCHISĂ Norberto Bobbio LIBERALISM ŞI DEMOCRAŢIE Traducere din limba italiană de ANA-LUANA STOICEA Prefaţă de DANIEL BARBU Comentarii de ALEXANDRU DUŢU, CRISTIAN PREDA şi ANA-LUANA STOICEA J .. 1998 Coperta colecţiei: DAN PERJOVSCH1 Ilusraţia: VINCENTY DUNIKOWSKI, Sutullui Duniko I (1981) NORBERTO BOBBIO LIBERALISMO E DEMOCRAZIA ©-Franco Angeli s.r.l.,Milano. Italy. 1991 © Editura Nemira. 1998 Comercializarea în afara graniţelor ţării fără acordul editurii este interzisă. Difuzare: S.c. Nemira & Ca, str. Crinului nr. 19, sector 1, Bucureşti Tel.: 668.54.10; 668.70.51; 223.48.54, Telefax: 668.70.51 Clubul cărţii: C.P. 26-38, Bucureşti ISBN 973-569-268-9 Prefată , PESIMISMUL LUMINAT, SAU DESPRE POSIBILITATEA GÂNDIRII DE STÂNGA Pare curios că un gânditor atât de puţin cunoscut publi­ cului românesc precum Norberto Bobbio' şi-a manifestat pentru prima oară vocaţia de cercetător al dreptului şi al politicii folosind ca pretext cartea unui autor româ1. Student al lui Gioele Solari, profesor de filozofia dreptului la Universitatea din Torino, Bobbio mărturiseşte2 că a reuşit să-şi uimească maestrul prin erudiţie atunci când, având de prezentat în prima sa lucrre de seminar gândirea politică a lui Guicciardini, a citat teza pe care Andrei Oţetea tocmai o consacrase scriitorului lorentin3. Această scurtă întâlnire intelectuală dintre tânărul jurist şi filozof italin şi istoricul român nu a fost decât un simplu accident. Semnificaţia ei rămâne strict anecdotică, deşi, aparent, între cele două personalităţi, legăturile, oricât de 1 Născut la 0 octombrie 1909, la Tno, profesor de drept şi filozofie poli­ tică la Camerino, Siena, Padova şi Torino, membru În Accademia dei Lincei, senator e viaţă din 1984, reprezentând Gmpul Democratici1or de Stânga -Ulivo, editoialist la a Stmpa. Oera sa cuprinde aproae 170 de titluri, din care este 30 de ci, cele mai inluente iind Scienza e tecnica del iitto (Torino, 1934), Teoria della ,Icienza giuridica (Toino, 1950), I po,Iitivi,Imo gillridico (Torino, 1961), Diritto e Stato nel ensiero di E. Kant (Torino, 1969), 1 poblemi della guera e le vie delIa pace (Bologna, 1979), /1 ltluo delia demcr'lzia (Torino, 1984), L'eta dei diiti (Torino, 1989), e. r. a e ,Iini,Itra (Roma, 1994). 2 Interviu cu Antonio Gnoti în La Repllbblica, 27 iulie 1997, p. 23. 3 Fan�oi,I Guichardin. Sa vie polii qlle et ,Ia emoee politique, Paris, 1927. 5 indirecte, s-ar fi putut dovedi oarecum lnai strânse. Căci atât Bobbio, cât şi Oţetea aparţin familiei politice şi inte­ lectuale a stângii democratice europene interbelice, înţe­ leasă în sensul cel mai larg ce poate fi atribuit acestui termen. Ceea ce îi desparte însă în mod radical este modul în care fiecare, în sânul propriei culturi, a ştiut să exprime această sensibilitate politică. Cea mai simplă caracterizare a prezenţei intelectuale a lui Bobbio în cultura italiană din 1934 şi până astăzi ar putea fi epuizată de un singur cuvânt: consecvenţa. Ponnat în atnbianţa intelectuală torineză dominată de figura lui Luigi Einaudi, el a fost întreaga sa viaţă partizanul indefectibil al unui liberalism de orientare socială şi de expresie laică. Convingerile sale nu au cedat nici în faţa fascismului şi nici nu s-au lăsat strivite după război în încleştarea aproape homerică dintre discursul marxist şi valorile democrat-creştine. Succesul său politic şi intelec­ tual a venit târziu, ca rod al răbdării şi al perseverenţei, al moderaţiei şi al spiritului critic, al neîncrederii faţă de iluzia Î politică şi al spiritului analitic. ntr-un anUlne fel, a doua Republică italiană, a cărei naştere a început să fie anunţată în 1992 prin prăbuşirea Democraţiei Creştine şi cOlnpleta schimbare la faţă a Partidului COlnunist Italian, reprezintă şi revanşa istorică a ideilor pe care Bobbio le-a afirmat şi apărat întreaga sa viaţă. Angajamentul său politic direct din perioada războiului, când, în calitate de fondator al Partidului de Acţiune, a încercat să pregătească fomula politică succesora1ă a fascis­ mului printr-o operaţie de conciliere a aspiraţiil or populare către dreptate socială cu etica politică liberală, a fost, la vremea respectivă, un eşec. Această formulă" în ciuda meritelor acumulate în rezistenţa împotriva fascislnului, a rămas izolată vreme de cinci decenii între marxi SInul gramscian, autoritar în lnediile intelectuale din Peninsulă, şi tradiţionalismul pragmatic şi organic al demo-creştinilor 6 care îşi asiguraseră monopolul vieţii politice italiene. Bobbio a ştiut însă să transforme această marginalitate Într­ un magisteriu moral şi civic care a pregătit în bună măsură refondarea statului după sfârşitul războiului rece. În schimb, Andrei Oţetea, văzut În acest context doar ca o figură a intelectualului român format în perioada inter­ belică şi căruia i-a fost dat să-şi continue cariera sub comunism, a urmat un traseu invers. Dacă succesul său politic şi social nu a întârziat prea mult, încununându-i maturitatea ştiinţiică, posteritatea sa intelectuală rămâne Însă anonimă. A triumfat persoana, nu ideile sale. Istoric format într-un spirit marxist destul de vag, Oţetea a fost, la Începutul carierei sale, o personalitate relativ marginală Într­ o cultură dominată de naţionalismul dogmatic şi antidemo­ cratic al dreptei. Ieşirea din această izolare iniţială nu s-a manifestat însă la Oţetea pe calea revanşei ideilor şi a consecvenţei atitudinii civice. Împotriva convingerilor sale democratice de stânga, el nu a ezitat să se ralieze fără rezerve totalitarismului, destinul său intelectual şi politic sfârşindurse odată cu acesta. Oricât de Întâmplătoare ar fi, această comparaţie sugerată de o lectură de tinereţe a lui Norberto Bobbio are totuşi o valoare ilustrativă pentru înţelegerea mecanismului de producere şi supravieţuire a ideilor În cele două culturi, italiană şi română. S-ar părea că, În Italia, ideile supravieţuiesc istoriei, în vreme ce, în România, 'istoria consumă ideile. Uha 'din explicaţiile acestei diferenţe ar putea rezida în faptul că, În Italia, ca în Întreaga civilizaţie occidentală, forţa portantă a ideilor politice pare să fie de natură etică. Dimpotrivă, în alnbianţă românească, ideile sunt purtate exclusiv de oameni şi, ca atare, suferă de o lipsă endemică de perpe­ " tuitate. In România, ideile nu au decât valoarea pe care le­ o poate conferi întruparea lor ntr-o experienţă istorică şi politică dată şi nu au nici un fel de răsunet în afara 7 persoanelor sau grupurilor care le animă. Ideile nu sunt decât nUlnele pe care îl poate căpăta la un moment dat o anumită situaţie strategică a câmpului intelectual şi politic. Ele nu sunt însăşi strategia potrivit căreia omnenii pot determina existenţa unor situaţii în câmpul intelectual şi politic. Cu alte cuvinte, În cultura română, ideile sunt rareori pândi te de pericolul de a deveni convingeri. În revanşă, cultura politică occidentală funcţionează în aşa fel încât să penită reuşita unor idei capabile să convingă chiar şi după ce experienţa istorică care le-a dat naştere s-a încheiat. Altfel spus, în ordine conceptuală, ideile au prece­ denţă n faţa istoriei. Norberto Bobbio a avut aşadar dreptate să-şi păstreze şi să-şi aine convingerile, chiar dacă istoria politică şi intelectuală a ii sale nu i-a dat această dreptate timp de cincizeci de ani. In România, cei care nu izbutesc să devină icoane ale spiritului public par să nu aibă niciodată dreptate. Istoria ideilor nu este adesea mai Inult decât o . simplă funcţie iconografică a istoriei politice. Cazul cel mai elocvent şi probabil cel mai drunatic este dispariţia aproape desăvârşită a ideilor de stânga după căderea totalitarismului. Eşecul regimului este aproape unanim identificat cu eşecul ideilor la care regimul a recurs pentru a-şi legitima utilitatea istorică. Marxismului vulgar oficializat de comunism i se opune astăzi un liberalism didactic, fonat din idei fraglnentare, din sentinţe şi fonule mnemotehnice, un liberalism construit din elemente dispa­ rate, preluate din surse diferite (etică, economie, filozoie) şi care recurge cu exclusivitate la logica învăţării. Ca şi cum acest liberalism expurgat şi rudimentar ar fi unicul pedagog al democraţiei. . Misiunea esenţială pe care ar avea-o de îndeplinit gân­ direa lui Bobbio într-un asemenea ciilnat politic şi inte­ lectual, în care ,} gândi liberal trece drept singurul predicat verbal al democraţiei, este aceea pe care cartea lui Oţetea s-ar părea că a jucat-o cândva pentru tânărul ilozof torinez: trezirea gândirii critice. 8