GRIGORE CONSTANTINESCU - CERAMICA DIN ARGEŞ ŞI MUSCEL 1 GRIGORE CONSTANTINESCU - CER AMICA DIN ARGEŞ ŞI MUSCEL Ceramica reprezintă chintesenţa materială a binomului Revelaţiei primordiale: homo-humus, iar, ca eseu ştiinţific – un imn închinat olarilor din zonă care înnobilează, din suflete împătimite de frumos, cu mâini măiestre, lutul, dând viaţă chiar şi efemeră, din efemeritatea propriei lor vieţi, unor creaţii autentice, spre a îmbogăţi astfel zestrea materială şi spirituală a neamului românesc. - - Grigore Constantinescu 2 GRIGORE CONSTANTINESCU - CERAMICA DIN ARGEŞ ŞI MUSCEL 3 GRIGORE CONSTANTINESCU - CERAMICA DIN ARGEŞ ŞI MUSCEL CENTRUL CREAŢIEI POPULARE AL JUDEŢULUI ARGEŞ Director – Costin Alexandrescu Redactor – Grigore Constantinescu Tehnoredactare ediţia print – lavinia oancea, cÁtÁlin Oancea [2001] ediţia on-line– Grigore Constantinescu [2017] Culegere – Grigore Constantinescu Corectura – Eugenia Constantinescu Fotografii – Emilia Petrescu, Ionel Iancu, Marius Popescu, Bebe Pătru / Internet [2017] Desene – Ion Popescu-Argeşel, Dragoş Măndescu DTP – Dan Iulian Cotar [2017] Piteşti - 2001 Editat în România / Printed in Romania Tiparul executat la EDITURA UNIVERSITÄŢII DIN PITEŞTI ISBN 973-593-334-9 4 GRIGORE CONSTANTINESCU - CERAMICA DIN A RGEŞ ŞI MUSCEL CERAMICA DIN ANTICHITATE ÎN AREALUL JUDETULUI ARGES «O l ă r i a se înscrie în rândul artelor celor mai vechi generate de binomul homo-humus. În mentalitatea populară, creaţia divină a fost imaginată, la multe popoare, ca o artă ceramică. Omul primordial nu era decât o bucată de lut însufleţită, numele lui Adam fiind pus în relaţie cu termenul adamah, însemnând, în ebraică, „pământ roşu”, „argilă”… Legendele româneşti spun că olarii şi-au dobândit meşteşugul de la Dumnezeu, numai că, neavând suflare divină, au pus vasele la ars pentru a dăinui…» -Ion H. Ciubotaru- 5 GRIGORE CONSTANTINESCU - CERAMICA DIN ARGEŞ ŞI MUSCEL CERAMICA - IMPORTANT DOCUMENT ISTORIC C onstituind „un izvor documentar nemijlocit”, ceramica arheologică luminează, într-o măsură considerabilă, etape definitorii ale istoriei neamului românesc, despre care informaţiile scrise lipsesc cu desăvârşire, dispersează conul de umbră ce învăluie trecutul unor aşezări umane, proiectând, asemenea unui reflector, imagini cuprinzătoare ale stadiului evolutiv al culturii materiale şi spirituale dintr-un areal geografic determinat. Ceramica arheologică – document istoric incontestabil – este, în acelaşi timp, un „album” semnificativ, ilustrând preocupările artistice ale predecesorilor noştri care şi-au ctitorit viaţa în spaţiul carpato-danubiano-pontic. „Nimic ca ceramica – observa cu pertinenţă istoricul Grigore Tocilescu – nu înlesneşte a urmări prin epoci înaintările progresive ale inteligenţei unei societăţi, a unui popor şi măsura aplicării omului contra lucrurilor artistice.”. Pe teritoriul actual al judeţului Argeş, cercetările arheologice sistematice efectuate până în prezent au relevat existenţa unor aşezări fortificate sau deschise, a unor necropole geto-dacice, în care ceramica depistată a constituit principalul „izvor istoric” ce a facilitat încadrarea cronologică a acestora în epoci, perioade şi culturi. CERAMICA – ASPECT DEFINITORIU AL CIVILIZAŢIEI UMANE C onfecţionarea vaselor din lut a constituit o preocupare constantă a unor meşteşugari specializaţi, manifestată încă din zorii civilizaţiei umane. Apariţia roţii olarului a determinat trecerea de la o producţie, prin excelenţă, casnică (destinată unei singure familii) la o producţie menită să satisfacă necesităţile unei întregi colectivităţi sociale. Ceramica produsă cu ajutorul acestui important mijloc tehnic, deşi mult mai evoluată, n-a înlocuit complet ceramica realizată exclusiv cu mâna. Ambele tipuri ceramice au coexistat o perioadă îndelungată de timp. 6 GRIGORE CONSTANTINESCU - CERAMICA DIN ARGEŞ ŞI MUSCEL În contextul procesului istoric evolutiv al societăţii umane pe teritoriul patriei noastre, dezvoltarea meşteşugului olăritului este evidentă, începând cu secolul al X-lea a. H., o dată cu generalizarea utilizării roţii olarului. Acest instrument indispensabil în producerea ceramicii – roata olarului „se compunea dintr-un ax vertical sprijinit la capătul inferior pe un suport de lemn prevăzut cu un lăcaş care îi permitea mobilitatea. La capătul superior, era fixată, pe un ax, o roată mare de lemn, care se mişca o dată cu axul. La mijlocul axului, se mai fixa o şaibă de lemn, şi, astfel, olarul punea în mişcare discul superior al roţii. Roata era pusă în mişcare cu mâna stângă, iar, cu dreapta, se dădea pastei de argilă forma cuvenită. Pentru ca bucata de argilă să nu se lipească de disc, se presăra nisip sau cenuşă. Acest sistem de roată era primitiv şi prezenta mai multe deficienţe: mişcare neuniformă, participarea meşterului numai cu o singură mână pentru a da forma vasului, lipsa unei depline simetrii a formei şi ornamentului etc.”1 Ulterior, majoritatea acestor deficienţe au fost înlăturate prin modificarea roţii olarului în aşa fel, încât rotaţia sa în jurul unui ax să poată fi asigurată prin utilizarea picioarelor care puneau în mişcare un disc mai mare. Roata de picior permitea, astfel, folosirea ambelor mâini în modelarea lutului; mişcarea roţii se uniformiza, formei vasului i se putea asigura o simetrie, iar elementelor ornamentale – o dispunere cvasiregulată. Meşteşugul olăritului implica, pe lângă roata olarului, şi existenţa unui cuptor de ars obiectele confecţionate din lut. Structura morfologică a cuptoarelor descoperite în cursul investigaţiilor arheologice era extrem de simplă: „Ele erau săpate în pământul viu. Baza cuptoarelor avea formă circulară, cu un diametru de circa 0,80 m, în timp ce partea superioară avea forma unei calote. Orificiul de aerisire se afla în vârful calotei. Cuptorul nu era prevăzut cu un grătar”2. Este de presupus că şi strămoşii olarilor de astăzi de pe teritoriul judeţului Argeş au ars vasele de lut în cuptoare similare sub raport structural-funcţional. Practicarea meşteşugului olăritului în acest areal geografic este atestată încă din neolitic, prin vasele ceramice descoperite în cursul cercetărilor arheologice efectuate în unele localităţi din zonă. Vasele erau, la început, modelate cu mâna din pastă argiloasă preparată superficial, fără o selecţie riguroasă a impurităţilor pe care aceasta le conţinea. Arderea lor se efectua în cuptoare primitive amenajate în gropi care ofereau, totuşi, posibilitatea diferenţierii arderii în: oxidantă sau reductoare. 1- Ştefan Olteanu şi Constantin Şerban – Meşteşugurile din Ţara Românească şi Moldova în evul mediu, Bucureşti, 1969, p. 24-25. 2 – Ibidem. 7 GRIGORE CONSTANTINESCU - CERAMICA DIN ARGEŞ ŞI MUSCEL Sub aspect morfologic, formele pieselor ceramice erau „rudimentare, cu pereţii groşi, fundul masiv şi gura fără buze modelate”3. Decorul se reducea, iniţial, la lustruirea suprafeţei vaselor, pentru ca, ulterior, decorul linear format din ornamente incizate sau excizate să confere ceramicii atribute estetice semnificative. În epoca neolitică, ceramica se diferenţia, sub aspectul destinaţiei sale, în: ceramică utilitară (vase de provizii pentru păstrarea alimentelor şi vase pentru servitul mâncării) şi ceramică de ritual – amplu decorată în raport cu cea utilitară, incluzând: cupe, fructiere cu picior, pahare, linguri mari pictate, urne pentru ofrandele alimentare utilizate în practica funerară. În epoca bronzului, sub influenţa principiilor tehnologice specifice metalurgiei, prepararea argilei este mai elaborată, asigurându-se, astfel, confecţionarea unor vase de lut ai căror pereţi erau incomparabil mai subţiri decât în etapele istorice anterioare, cu forme din ce în ce mai variate, prezentând un decor amplificat, gravat, uneori, precum şi o utilizare intensă a „lustrului metalic” pentru obţinerea unor efecte decorative speciale. În această perioadă, ceramica rituală înregistrează apariţia urnelor funerare. CERAMICA NEOLITICÁ ● În tellul neolitic din satul Popeşti, localitate situată în sudul judeţului Argeş - „tell păstrător al unor vestigii importante pentru istoria patriei noastre”4 -, cercetările efectuate, în perioada 12 septembrie-12 octombrie 1986, au relevat un inventar arheologic complex, care confirmă că „tellul a constituit tipul principal de aşezare a unor comunităţi umane din epoca neoliticului târziu”, ceramica depistată, care aparţine culturii Gumelniţa (2800-1900 a. H.), fiind – potrivit opiniei specialiştilor - „lucrată pe loc, cu argilă procurată din imediata vecinătate a aşezării”5. Formele vaselor de lut sunt extrem de variate, incluzând: ceşti cu două toarte, străchini larg deschise, cu pereţi oblici sau cu profil bombat – unele prezentând „apucătoare-urechiuşe cu perforaţie orizontală” –, fragmente de cupe cu picior, pahare bitronconice sau drepte, vase piriforme, vase-borcan, capace etc.6 Ceramica era decorată prin incizie sau în relief, în motive predominant geometrice; un motiv frecvent îl constituia spirala. Caneluri şi brâuri alveolare completează decorul dispus sub formă de bandă circulară sau spiralică. Decorul era realizat cu ajutorul unui obiect de lemn sau de os, uneori, cu unghia, fiind, passim, subliniat prin culoare roşie sau albă. Un real interes suscită figurinele modelate din lut cu reprezentări umanoide schematice, disproporţionate, reflectând plastic concepţia populaţiei din aşezare despre fecunditate. 3 -Radu Florescu, Hadrian Daicoviciu, Lucian Roşu – Dicţionar enciclopedic de artă veche a României, Bucureşti, 1980, p. 93. 4-Teodor Cioflan, Elena Rotaru –Figurine antropomorfe neolitice descoperite la Popeşti, judeţul Argeş, în „Revista muzeelor şi monumentelor. Muzee”, 1988, nr. 4, p. 49. 5 - Teodor Cioflan – Cercetările arheologice de la Popeşti, ms., 1985, p. 6. 6 - Ibidem. 8 GRIGORE CONSTANTINESCU - CERAMICA DIN ARGEŞ ŞI MUSCEL Figurinele antropomorfe se caracterizează printr-un „schematism accentuat: capul, abia sugerat, este aşezat pe un gât înalt, cilindric”, unele exemplare prezintă o aplatizare a părţii superioare a corpului, iar şoldurile sunt arcuite. Se detaşează, prin plasticitatea realizării, o figurină care reprezintă un tors feminin, evidenţiat printr-un pântece bombat, două proeminenţe sugerând sânii şi un triunghi incizat marcând sexul. Statueta din lut ars este decorată prin benzi paralele sau meandrice formate din puncte imprimate în lutul crud, modelat. Figurine antropomorfe neolitice descoperite la Popeşti. O altă figurină antropomorfă, de o valoare artistică incontestabilă, este mult mai sugestivă, „autorul” detaliind unele elemente anatomice, în afara celor semnalate anterior, detalii concentrate în redarea figurii umane: „urechi sub forma unor lobi laterali pronunţaţi, străpunşi de câte patru orificii, sprâncene arcuite îmbinate la rădăcina nasului puternic reliefat, ochi modelaţi ca două mari migdale crestate puternic orizontal, gura – o crestătură orizontală subliniată de succesiunea a opt gropiţe”7. Deosebit de interesante sunt celelalte două figurine modelate în lut care fac obiectul studiului menţionat: o figurină având cap hexagonal aplatizat, cu tendinţa de a se marca, evident, exagerat, lobii străpunşi ai urechilor; nasul este redat printr-o proeminenţă liniară centrală, subliniată, în zona gurii, prin incizie; ochii fiind abia perceptibili. Cealaltă figurină din lut – „unică în spaţiul argeşean, până acum”8 – se integrează tipului «en violon», întrucât silueta sa seamănă cu forma unei viori, corpul este aplatizat, capul – redus în comparaţie cu lăţimea corpului, iar nasul – puternic reliefat. Figurina reprezintă o imagine a fecundităţii, prin „marcarea, în partea posterioară, a rodului fertilităţii, sub forma schematizată a unui ou”. Reprezentările plastice zoomorfe din lut ars sunt inferioare ca valoare artistică. 7 - Teodor Cioflan, Elena Rotaru – Art. cit., p. 50. 8 - Ibidem, p. 51. 9 GRIGORE CONSTANTINESCU - CERAMICA DIN ARGEŞ ŞI MUSCEL La 12 km sud de tellul neolitic de la Popeşti, pe teritoriul satului Ziduri din comuna Mozăceni, în punctul „Măgura”, a fost cercetat un tell gumelniţean – reperat iniţial de arheologul Ion Nania – în care s-au efectuat săpături arheologice cu caracter de sondaj de către specialiştii Muzeului judeţean Argeş, în perioada 3-29 iulie 2000. În tell, s-a relevat un inventar specific aşezărilor eneolitice, fragmentele ceramice depistate, care aparţin fazei Gumelniţa II A, încadrându-se în două „specii ceramice”: a) fragmente ceramice din „pastă grosieră, cenuşie, cu decor din barbotină sau alveolat, uneori cu butoni”; b) fragmente ceramice din „pastă fină, cu lustru negru-metalic la exterior, bine arse; decor alcătuit din alveole mărunte, dispuse sub buză sau sub umărul vasului, benzi incizate în diagonală sub umăr, dar şi cu brâu realizat din impresiuni succesive, precum şi butoni perforaţi”. Ceramica din faza Gumelniţa III B este predominant grosieră, „pasta este amestecată într-o proporţie apreciabilă cu nisip; culoarea preponderentă este roşcată ori brun-roşcată, fără lustru. Apar, însă, şi fragmente negre-cenuşii provenind din corpul şi buza unui imens vas de provizii cu diametrul gurii mai mare de 1 m, decorat pe corp în tehnica barbotinei şi cu alveole dispuse sub buză”9. Fragmente ceramice descoperite în tellul de la Ziduri, comuna Mozăceni. a, c – fragmente de chiupuri (vase de provizii); b, d, e – fragmente de castroane; f – fragment de farfurie; g – opaiţ de lut ars. 9 - Dragoş Măndescu – Tellul gumelniţean de la Ziduri (com. Mozăceni, jud. Argeş), în „Argessis”. Studii şi comunicări. Muzeul judeţean Argeş, X, 2001, p. 112. 10