CELE 24 DE ORE ALE PĂTIMIRII DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS Această Operă valoroasă, scrisă de slujitoarea lui Dumnezeu Luisa Piccarreta între anii 1913-1914, a fost apreciată, de-a lungul anilor, nu numai de către Sf. Papa Pius al X-lea, dar și de numeroase Autorități Bisericești care au dorit să își arate aprobarea dându-i Imprimatur. Numeroasele reeditări ale Operei, care au avut loc în anii 1915, 1916, 1917 și 1924, de care s-a ocupat cu multă atenție Canonicul - acum Sfânt - Annibale Maria Di Francia, au fost îmbogățite de Imprimatur -ul dat de S.E.R. Mons. Giuseppe M. Leo, Arhiepiscop al diecezei Trani-Barletta-Bisceglie. În data de 4 martie 1997 Nihil Obstat a venit din partea S.E.R. Mons. Carmelo Cassati Arhiepiscop de Trani. Fie ca fiecare cuvânt al acestui manuscris să fie motiv pentru a aduce o mai mare Slavă lui Dumnezeu Tatăl, Creatorul nostru, și să trezească numeroase suflete generoase care, copleșite de Iubire, să aibă voința de a aduce alinare lui Isus Mântuitorul, care a voit atât de mult să sufere pentru a satisface Dreptatea Divină și pentru a cumpăra cu prețiosul Său Sânge fericirea noastră veșnică! "Veți vedea pe Îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului" (Cfr. Ioan 1,51) În timp ce mă rugam Orele Pătimirii, Isus mi-a spus: "Fiica mea, în timpul Vieții mele muritoare, mii și mii de Îngeri făceau curte Umanității mele și adunau tot ce făceam: pașii, faptele, cuvintele, chiar și suspinele, suferințele, picăturile Sângelui meu, pe scurt, totul. Erau Îngeri însărcinați să mă păzească, să mă onoreze, supuși tuturor dorințelor mele, urcau și coborau din Cer pentru a duce Tatălui ceea ce făceam. Acum acești Îngeri au o însărcinare specială, atunci când sufletul face memorialul Vieții mele, al Pătimirii mele, al Sângelui meu, al rănilor mele, al rugăciunilor mele, înconjoară acest suflet și adună cuvintele lui, rugăciunile și mila sa pentru Mine, lacrimile, ofertele, le unesc cu ale mele și le prezintă înaintea Maiestății mele pentru a reînnoi slava Vieții mele. Satisfacția Îngerilor, care respectuoși ascultă ceea ce spune sufletul, e atât de mare încât se roagă împreună cu acesta. De aceea sufletul trebuie să facă aceste Ore cu o atenție și un respect deosebit, gândindu-se că Îngerii așteaptă cu nerăbdare să repete împreună ceea ce el spune." Apoi a adăugat: "Față de multele mâhniri pe care făpturile Mi le provoacă, aceste Ore sunt mici sorbituri dulci pe care Mi le dau sufletele; însă față de multele sorbituri amare pe care le primesc, cele dulci sunt prea puține; Prin urmare, mai multă răspândire, mai multă răspândire! " (Volumul 11 – octombrie, 13 1916) Cele 24 de Ore ale Pătimirii Domnului nostru Isus Cristos Luisa Piccarreta "Mica fiică a Voinței Divine" Sfântul Annibale Maria di Francia (1851-1927) a fost duhovnic extraordinar și revizor ecleziastic al Scrierilor Slujitoarei lui Dumnezeu Luisa Piccarreta, prin mandatul primit din partea Arhiepiscopului din Trani-Barletta- Bisceglie, Mons. Giuseppe M. Leo, începând din 1919 până la moartea Sfântului. Conform mărturiei domnișoarei Rosaria Bucci, care timp de patruzeci de ani s-a aflat la căpătâiul Luisei pentru a o servi în nevoile sale, Părintele Annibale a intrat pentru prima dată în casa Luisei (în Via Nazario Sauro, în Corato - 1 Bari) în 1910, pentru a vorbi cu ea. Apoi Sfântul mergea periodic în casa Piccarreta și rămânea adesea timp de mai multe ore în conversații spirituale cu Luisa; de multe ori celebra Sfânta Liturghie în camera ei. Slujitoarea lui Dumnezeu recitea mereu scrierile sale, înainte de a le consemna Părintelui și, de aceea, fiind uneori necesar mai mult timp, Sfântul trebuia să rămână la ea până a doua zi iar Rosaria Bucci pregătea patul pentru el într-o cămăruță a casei Piccarreta. Mulți Preoți, Călugări, Episcopi și persoane evlavioase mergeau să vorbească cu "Luisa, Sfânta" - așa cum o numeau în general concetățenii săi - și deseori însuși Părintele Annibale ducea la ea câte un Episcop, italian sau străin. Pentru a clarifica unele îndoieli, uneori Sfântul introducea la slujitoarea lui Dumnezeu unii teologi care, după ce vorbeau îndelung cu ea, se adunau într-o altă cameră, discutând mult timp cu privire la ceea ce ascultaseră. Potrivit cuvintelor Rosariei Bucci, care avea un raport foarte familiar cu Părintele ”di Francia” cum îl numea ea – Sfântul se bucura de o mare stimă din partea Papei Sfântul Pius al X-lea care îi acorda foarte ușor audiențe private. Se pare că Sfântul Pius al X-lea acorda multă atenție Luisei Piccarreta: Părintele Annibale îi prezenta lui toate scrierile acesteia înainte de a le tipări. Domnișoara Rosaria își amintește că într-o zi Părintele Annibale a îndemnat toate fetele și persoanele care o vizitau des pe Slujitoarea lui Dumnezeu să citească și să mediteze scrierea Luisei, pe care el a dat- o spre publicare cu titlul: "Orele Pătimirii" și, pe care grijuliu, a dăruit-o tuturor. Dăruindu-le-o, Sfântul a spus: "Înainte de a da spre publicare manuscrisul, am fost primit în audiență de Sanctitatea Sa Papa Pius al X-lea căruia i-am înmânat o copie. După câteva zile, când m-am întors la Sfântul Părinte pentru probleme privind noua mea Congregație, Papa a spus următoarele cuvintele: "Publică imediat ”Orele Pătimirii”, scrise de Piccarreta. Citește-le în genunchi, pentru că este Domnul Nostru cel care vorbește!" J.M.J.A. Messina 29 octombrie 1926 Intelligentes quae sit voluntas Dei. 1 Prefață De citit neapărat pentru a înțelege suprema importanță a acestei opere, care, după cum se va vedea, ar putea fi numită Cartea Cerului. Cu această primă tipărire începe în mod cutezător publicarea a mai mult de 20 de volume manuscris al sublimelor revelații - despre care se crede cu evlavie – în cazul în care nu sunt alte decizii ale Bisericii – că au fost făcute de către Domnul nostru Isus Cristos sufletului unei fiice și ucenice dragi Lui, care este evlavioasa autoare a ”Orelor Pătimirii”. Încă de acum știm că aceste dezvăluiri, care continuă și vor continua, nu știm pentru cât timp, au scopul de a stabili pe Pământ: Triumful total a Împărăției Voinței Divine. Cine este această fiică și ucenică preaiubită a Domnului nostru, care a fost autoarea Orelor Pătimirii, și a lăsat în urmă 20 de volume de Revelații divine? Nu știm să dăm semnalmente, nume, prenume, adresă etc. pentru că ar însemna să o cufundăm în cea mai mândră suferință, in cea mai sensibilă deprimare a sufletului și a trupului. Aceasta vrea să trăiască în singurătate, ascunsă și necunoscută. Pentru nimic în lume nu ar fi scris dialogurile intime și prelungite cu adorabilul Isus, încă din cea mai fragedă vârstă până în prezent, dialoguri care încă mai continuă cine știe până când, dacă Însuși Domnul nostru nu ar fi obligat-o în nenumărate rânduri, atât El Însuși, cât și prin intermediul sfintei ascultări față de Directorii ei spirituali, în fața cărora se predă întotdeauna, în toată violența sa, împreună cu o mare putere și generozitate, deoarece concepția pe care o are cu privire la sfânta ascultare, i-ar refuza chiar o intrare în Rai, așa cum s-a întâmplat și cum vom vedea în revelațiile din 11 și 30 octombrie 1909. Peste măsură de amabile sunt reproșurile și conversațiile pe care le are cu Doamna Ascultare, așa cum o numește, ca și cum ar vrea să-și revină din supunerea la care este obligată. I se adresează ca unei mari Prințese sau Regine, fapt pe care și-l impune cu severitate, sau o aseamănă unui Războinic puternic, care se înarmează până în dinți și care lovește imediat când cineva vrea să o contrazică. 1 Sfântul Annibale Maria di Francia a scris această Prefață pentru a 4-a Ediție a Orelor Pătimirii D. N.I.C. Părintele di Francia, care s-a ocupat personal de tipărirea acestui text, a fost duhovnic extraordinar al Slujitoarei lui Dumnezeu Luisa Piccarreta și cenzor ecleziastic oficial al Scrierilor sale. 2 Într-un cuvânt, acest suflet duce o luptă intensă între dorința copleșitoare de a se ascunde și neînduplecatul imperiu al Ascultării, în față căruia trebuie să se predea cu desăvârșire. Iar Ascultarea câștigă întotdeauna. Aceasta constituie una dintre cele mai importante caracteristici ale unui adevărat suflet, ale unei virtuți puternice și încercate, deoarece vorbim de patruzeci de ani în care, cu cea mai mare violență față de sine, se supune marii Doamne care o domină! Acest suflet singuratic este o fecioară nepătată, în întregime a lui Dumnezeu, care apare ca un obiect al predilecției singulare a lui Isus, Răscumpărătorul Divin. Domnul nostru, care secol după secol înmulțește mereu minunile Iubirii Sale, pare că, din această fecioară, pe care o numește "cea mai mică pe care a găsit-o pe Pământ", lipsită de orice educație, a vrut să formeze un instrument potrivit pentru o Misiune atât de sublimă, cu care nici o altă misiune nu se va putea compara, adică triumful Voinței Divine asupra Întregului Univers, exact așa cum este spus în rugăciunea Tatăl Nostru: Fiat voluntas Tua, sicut în Coelo et in terra. Această fecioară a Domnului, de mai bine de 40 de ani, pe când era încă adolescentă, a stat la pat ca victimă a Iubirii Divine. A fost patul unei lungi serii de dureri naturale și supranaturale și al îmbătării de Iubirea veșnică a Inimii lui Isus. Origine a unor dureri care depășesc orice măsură naturală, a fost aproape constant o alternantă privare de Dumnezeu, chemată noaptea întunecată a sufletului, numită de Doctorul mistic, Sfântul Ioan al Crucii: amară și înspăimântătoare, poate fi asemuită cu suferințele sufletelor din Purgator, din cauza privării de Dumnezeu. El o compară într-o anumită măsură cu o sufocare a sufletului, ca atunci când îți lipsește aerul deoarece pentru suflet aerul este Dumnezeu, așa cum pe drept spune profetul Ieremia: Christus spiritus Oris nostru. (Isus Cristos suflarea gurii noastre). În decursul acestor publicații se vor citi plângeri ale acestei porumbițe rănite în căutarea Iubitului său, atât de intime, puternice, sensibile, care vor face ca cititorul să se simtă învăluit de un profund sentiment față de această Victimă a Iubirii Divine. Uneori însă vălul dens se rupe, sufletul îl vede pe Isus, se îmbrățișează, se felicită, sufletul cere sărutul mistic al Sfintei Mirese din Cântarea Cântărilor. Uneori îmbătarea este atât de puternică încât, în delirul Dragostei, rezistența umană slăbește iar sufletul strigă: "Destul, destul, nu mai mult, Doamne, nu cred că pot să suport mai mult", așa cum într-o zi a strigat într-o situație asemănătoare sfântul Francisc Xaveriu. Toate aceste lucrări ale Iubirii Divine au loc de cele mai multe ori în tăcerea nopții, dar și ziua următoare după Sfânta Împărtășanie, după care rămâne închisă și interiorizată pentru câteva ore. Suferințelor sufletului se adaugă cele ale trupului, dintre care cea mai mare parte într-o stare mistică. Fără să apară nici un semn în mâini, pe picioare și pe trup sau pe frunte, ea primește din partea Însuși Domnului Nostru, o frecventă răstignire. Isus Însuși o întinde pe cruce și bate cuiele. În acele momente se întâmplă în ea ceea ce sfânta Tereza spunea când primea rana din partea Serafimului, adică: o durere puternică, în stare să o facă să cadă și, în același timp, o Iubire îmbătătoare. Însă dacă Isus nu ar proceda în felul acesta, pentru suflet ar fi o durere spirituală infinit mai mare deoarece, așa cum spune Serafina Carmelului, spune și sufletul: ”Ori pătimire, ori moarte”. Acesta este un alt semn al adevăratului duh. De mai multe ori, când Domnul Nostru îi apărea încoronat cu spini, făcând-o mai întâi să iasă din simțuri, ea, cu multă dragoste, Îi lua de pe cap coroana de spini și și-o înfigea pe cap, provocându-și dureri cumplite, dar și bucurii mistice. De-a lungul acestor publicații cititorul va rămâne uimit văzând o familiaritate extraordinară a Domnului Nostru cu acest suflet, care nu are nimic de invidiat nici sfintei Gertruda, nici sfintei Matilda, nici sfintei Margareta, nici nimănui altuia. Adesea, așa cum observă în cazuri asemănătoare Doctorul mistic citat mai sus, familiaritatea și intimitatea cu care Domnul Nostru tratează acest suflet, îl face îndrăzneț în folosirea unor expresii și a unor pretenții, care ar putea părea deșarte, dacă nu s-ar ține cont că Adorabilul Isus, în ceea ce privește Credința, ne-a dat dovezi ale iubirii sale, chiar mai multe decât pot fi găsite în dialogurile familiare dintre El și orice suflet privilegiat. Ar fi de ajuns numai faptul că ni s-a dat atât de mult încât a devenit hrană, în Preasfânta Euharistie. După cum am menționat despre lunga și continua ședere ani de-a rândul la pat, în calitate de victimă, participând la multe suferințe spirituale și fizice, s-ar putea crede că, vederea unei asemenea necunoscute fecioare, ar putea fi ceva foarte dureros, asemenea vederii unei persoane care zace, cu toate semnele durerilor trecute și ale suferințelor prezente și altele asemănătoare. Cu toate acestea, aici găsim un fapt admirabil. Această Mireasă a lui Isus răstignit, care își petrece noaptea în extaze dureroase și în chinuri de orice fel, văzând-o apoi în timpul zile, șezută pe pat, lucrând cu 3 acul și croșetând, nimic, nimic, absolut nimic nu trădează faptul că în timpul nopții a suferit atât de mult, nimic, nimic extraordinar, supranatural. În schimb, este văzută ca o persoană sănătoasă, fericită și veselă. Vorbește, râde, dacă este necesar, primește însă puține prietene. Uneori unele inimi tulburate i se destăinuie, cer rugăciune. Ascultă binevoitoare, îmbărbătează, dar niciodată nu face pe profetesa, nici un cuvânt care să sugereze revelații. Marele confort pe care îl oferă este întotdeauna același, mereu același subiect: Voința Divină. Deși nu posedă cunoștințe umane, este însă înzestrată abundent cu o Înțelepciune cu totul cerească, Înțelepciunea Sfinților. Cuvintele ei înseninează și dăruiesc alinare. Prin natura sa nu era lipsită de talente. A studiat când era mică doar clasa întâia; scrierea ei este plină de greșeli, cu toate că nu îi lipsesc termenii potriviți conformi Revelațiilor, pe care se pare că îi primește de la Domnul Nostru. Orele Pătimirii În același timp cu sublimele Revelații asupra Virtuților în general și asupra Divinei Voințe în particular, acest suflet de mai mulți ani, în timpul nopții, contempla Pătimirile Domnului Nostru Isus Cristos, adăugându-se acestora diverse noutăți cu privire la multe scene ale Pătimirii. Modul era acela al parcurgerii celor 24 de ore ale Adorabilei Pătimiri a Domnului Nostru Isus Cristos, care încep cu Cina cea de Taină și se încheie cu Moartea pe Cruce. Aceste viziuni erau uneori întrerupte de anumite Revelații ale Domnului Nostru. Cum nu a fost publicat nimic din Viziunile si Revelațiile acestui suflet, acesta, cu scopul excesiv de a voi să ascundă tot, fiindu-i teamă că o publicare, chiar anonimă, ar putea să îl scoată la iveală, pretindea să ascundă în sine însuși întreaga Comoară a cunoașterii dumnezeiești, de compasiune supraomenească, izvor suprauman a celor mai iubitoare relații. Însă Părintele Spiritual i-a pus dinainte măreața Doamnă Ascultare, preaputernicul Luptător iubit peste măsură; însuși Domnul Nostru o îndemna să publice revelațiile pentru binele multor suflete. S-a predat voinței lor, iar autorului acestei prefețe i-a fost încredințată tipărirea scrierilor pe care acest suflet le-a pus pe hârtie cu privire la un subiect atât de important. Abia apărută prima Ediție a acestui admirabil Tratat al celor 24 de Ore ale Pătimirii Domnului Nostru că Binecuvântarea lui Dumnezeu părea evidentă. În puțin timp stocul, care era de 5.000 de exemplare, s-a epuizat, fără a fi trimis la adrese precise; era suficientă expedierea unui exemplar către o persoană evlavioasă pentru ca să înceapă cererile. S-a dat un anunț în Periodicul Orfelinatelor Antoniane ”Dumnezeu și Aproapele” cu numele Cartea de Aur și cererea a crescut imediat, astfel încât Ediția a fost epuizată. Eminența sa, Cardinal Cassetta, de fericită memorie, căruia nu-i fusese trimisă în mod direct, a cerut 50 de exemplare într-o singură comandă. S-a trecut la a 2-a Ediție mai numeroasă, apoi la a 3-a. Amândouă au fost epuizate imediat. Din motive de propagandă, vânzarea se făcea la prețuri moderate, astfel încât să acopere doar cheltuielile de publicare. S-a petrecut atunci un fapt îmbucurător, pe care îl amintim cu plăcere. Mi-a fost trimisă o scrisoare din Vatican, scrisă de acel îngeresc Episcop, astăzi Nunțiu Apostolic în Venezuela, pe atunci secretarul Episcopului Mons. Tacci, (astăzi binemeritat Cardinal), este vorba de Mons. Cento, consacrat apoi Episcop al diecezei Acireale și care probabil va fi Cardinal al Sfintei Biserici, sau cine știe, peste mulți ani, pe care sperăm îi trăim sub conducerea venerabilului păstor Pius al XI-lea, Pastor Angelicus ale Profețiilor crezute de unii, de alții nu, făcute de Episcopul Irlandei, Malachia. Între mine și amabilul Personaj nu s-a petrecut nimic în trecut. În acea scrisoare el s-a arătat entuziasmat de citirea Orelor Pătimirii, scrisă de o persoană anonimă și m-a rugat să îi dezvălui numele și adresa acesteia, deoarece voia să se întrețină cu ea cu privire la lucruri spirituale. Nu am putut să spun nu. Însă el nu s-a mulțumit cu relatările epistolare, ci a vrut să se prezinte în personal în vizită la Aleasa Domnului. Mai mult, pentru a legitima acea călătorie atât de departe, s-a oferit să tină un ciclu de predici cu 4 ocazia Triduumului la Preasfânta Inimă a lui Isus, în Biserica Mamă. În fiecare zi se afla la patul evlavioasei Autoare în discursuri spirituale spre marea sa bucurie. Plecat din acel sat, a păstrat mereu o amintire plăcută a cestui suflet atât de drag lui Isus. Epuizată a 3-a Ediție, s-a ajuns la a 4-a îmbogățită de alte scrieri ale Slujitoarei lui Dumnezeu. De această dată, tipărirea a avut loc în Tipografia noastră, de ea s-au ocupat Surorile Credinciosului Meu din Messina, iar tirajul a fost de 15.000 de exemplare. S-a repetat anunțul iar cererile ajungeau în toate Casele noastre. Această carte a trezit atâta entuziasm, nu fără un motiv, deoarece a fost dictată de un așa mare transport de iubire, cu o pătrundere atât de profundă în pătimirile Cuvântului Umanizat, încât răpește sufletul celui care o citește și, mai mult, al acelui care o meditează. Mai mult, se obține un inegalabil concurs al Harului care s-ar putea spune că dorește două lucruri: unul constă în extinderi ale Actelor Reparatoare ale tuturor păcatelor de orice fel ale lumii, regenerate de însăși acelea pe care le prezenta Domnul Nostru Isus Cristos, în adâncul inimii, în timpul crudei Sale Pătimiri, Tatălui Său Veșnic. Pentru aceste acte reparatoare ale Autoarei ”Orelor”, Domnul Nostru, așa cum se crede cu evlavie, a promis celor care meditează aceste ore și acolo unde se meditează, multe scutiri ale divinelor pedepse. Celălalt scop divin este acela al potolirii Dreptății Divine, iertarea pedepselor pe care Domnul le pregătește. În continuarea acestor publicări de care ne ocupăm sunt capitole care anunță pedepse divine, cutremure, războaie, foc, ruperi de nori, devastări ale câmpiilor, epidemii, foamete și alte asemănătoare. Totul, totul a fost anunțat cu mulți ani înainte și totul s-a adeverit, multe încă trebuie să se adeverească. Însă statutul de victimă al acestui suflet, rugăciunile și lacrimile sale, suferințele sale, îndrăznelile iubirii sale cu Isus au redus o parte din pedepse și le va reduce și mai mult. O notă de mare dezlipire a acestui suflet de orice lucru pământesc este dată de aversiunea și refuzul constant al oricărui tip de ofertă în bani sau de orice altă natură. De mai multe ori, persoane care au citit ”Orele Pătimirii” și în care s-a trezit o afecțiune sacră față de acest suflet singur și necunoscut, mi-au mărturisit în scris voința de a-i trimite bani. Însă acest suflet a refuzat mereu atât de ferm ca și cum i s-ar fi adus cea mai mare jicnire. Modul său de a trăi este foarte modest. Deține puțin, locuiește cu o rudă iubitoare care are grijă de el (acest suflet). Puținul de care dispune, nu este suficient pentru a plăti chiria casei și pentru strictul necesar, în aceste vremuri triste, când totul este scump; muncește liniștit, așa cum am spus mai sus, având un câștig din munca sa, iar din toate acestea trebuie să se folosească în special preaiubita sa rudă; în ceea ce privește acest suflet, nu trebuie să cheltuie pentru haine sau pentru încălțăminte; hrana sa constă în puține îmbucături pe zi, care îi sunt aduse de către cea care îl asistă, deoarece acest suflet nu cere nimic, chiar mai mult, la câteva ore după ce a consumat puțina mâncare o dă afară. Însă înfățișarea sa nu este aceea a unui muribund, dar nici a unei persoane perfect sănătoase. Însă nu stă nemișcată, consumă forțele atât cu supraomeneștile suferințe și oboseala din timpul nopții, cât și cu munca în timpul zilei. A trăi pentru acest suflet se reduce aproape la o minune permanentă. Al dezlipirii de orice tip de câștig neprocurat cu mâinile sale trebuie să adăugăm hotărârea cu care nu a vrut niciodată să primească o parte, care îi aparține de drept ca proprietate literară, din Editarea și vânzarea Orelor Pătimirii. La insistențele mele de a nu refuza această parte, a răspuns: ”Eu nu am niciun drept, deoarece munca nu este a mea ci a lui Dumnezeu”. Eu nu mă pun înainte. Viața acestei Fecioare, Mireasă a lui Isus, e mai mult cerească decât pământească, vrea să treacă prin lume ignorată și necunoscută, căutându-l numai pe Isus și pe Preasfânta Sa Mamă, pe care o numește Mamă, și care a luat sub ocrotirea ei deosebită acest suflet ales. Pe măsură ce, cu ajutorul Domnului, vor fi publicate voluminoasele sale manuscrise, dictate de către Domnul Nostru, din cuvintele dulci cu care o cheamă, din cereștile îmbrățișări și din răspunsul ei plin de iubire, vor ieși la iveală lucruri admirabile asupra virtuților acestui suflet, care poate, într-o zi, ieșind triumfător din judecata Bisericii, va fi ridicat la cinstea altarelor și va fi un protector pentru mulți. 5 Distribuirea scrierilor Evlavioasei Autoare a Orelor Pătimirii Aceste scrieri care ne-au fost încredințate de către Slujitoarea lui Dumnezeu, prin ordinul Eminenței sale Episcopul, în a cărui dieceză se află, pot fi împărțite în trei părți. Prima parte este un scurt rezumat al Copilăriei și Tinereții, înainte de a fi condamnată la a sta la pat. Este o scurtă relatare, scrisă în sfârșit din ascultare, ascultare fără de care pentru nimic în lume nu ar fi revelat acele vechi amintiri. Însă sunt știri care arată cum Domnul Nostru o predestina la lucruri mărețe. Atunci când a primit această ascultare, s-a consultat cu Domnul Nostru și ar fi vrut ca să-i îndepărteze acest pahar, fără a-l bea. Însă Domnul Nostru a fost de acord cu ascultarea cerută și iată cum istorisește faptul... A doua parte: de la volumul 1° până la 10°, este formată din scrieri care urcă în timp până în tinerețe; în aceste scrieri încep Revelațiile atribuite Domnului Nostru, care o instruiește cu privire la începerea practicilor de evlavie, mortificare și exercitarea tuturor sfintelor virtuți: a Credinței, a Speranței, a Dragostei, a umilinței, a Curăției, a Ascultării, a Blândeții, a statorniciei în fapte bune, a Iubirii Divine și a altora asemănătoare. Sunt lecții minunate care ne descoperă un spirit mai mult decât uman, cu o dictare extrem de simplă. A treia parte cuprinde întregul scop pentru care Domnul Nostru Isus Cristos a vrut să își aleagă un suflet ca unealtă a Mâinii Sale atotputernice, a vrut să o plămădească în felul său și să facă din el un instrument pentru a manifesta lumii o învățătură cu totul nouă, iluminată de ceea ce vrea să spună Divina Voință, și să pregătească în acest fel victoria celui de-al treilea Fiat pe pământ. Primul Fiat a scos din nimic Universul creat. Al doilea Fiat pe buzele purpurii ale Preasfintei Fecioare Maria salutată de Înger, unit cu Întruparea Cuvântului Divin în Sânul Ei curat și cu ulterioara Mântuire a neamului omenesc. Al treilea Fiat a fost lăsat de D.N.I.C. în marea rugăciune Tatăl Nostru cu acele divine cuvinte ”Fiat Voluntas tua sicut in Coelo et in terra”. (Facă-se Voia Ta precum în cer, așa și pe pământ). Această cerere a celui de-al treilea Fiat, care de douăzeci de secole răsună pe buzele fiilor Sfintei Biserici, în Preoția Împărătească a marelui Sacrificiu al Sfintei Liturghii, această cerere, în ciuda tuturor împotrivirilor și nelegiuirilor umane, trebuie să ajungă la marea sa împlinire. Nu poate rămâne neascultată. Toți Sfinții, toți Doctorii, toți Predicatorii, toți Exponenții Teologiei ascetice, l-au cântat ca fiind culmea perfecțiunii, împlinirea Voinței lui Dumnezeu. Au fost considerate trei grade: al uniformității cu Divina Voință, al conformității cu aceasta și al transformării, adică al anihilării voinței noastre în fața celei Divine. Însă revelațiile care umplu volumele manuscrise ale Autoarei Pătimirii, cu privire la această temă, păstrează amprenta unei instruiri cu totul noi și cerești, mereu într-un mod cât mai ușor și mai convingător. Comparațiile, asemănările, ilustrează în mod minunat această învățătură dictată uneori cu autoritate, care ne amintește ceea ce spune Sf. Ioan în Evanghelie ”Isus învăța cu autoritate”. Celor trei părți: a uniformității, a conformității și a transformării, această nouă învățătură le adaugă o a patra calitate în care sunt reluate toate și care nu a fost exprimată până acum de nici un scriitor, dar care planează într-o oarecare măsură în Cărțile Sfinte, mai ales în Psalmi și în Apostolul neamurilor. Aceasta este: a face totul în Voința Divină. Această formulă în prima apariție în cele două expuneri ale Orelor Pătimirii a părut multora, am putea spune tuturor, greu de înțeles. Și totuși ceva ar trebui să se înțeleagă la prima vedere din considerarea prepoziției în articulată sau nu, care deschide poarta marilor semnificații. În Simbolul Apostolilor noi spunem: ”Cred în Dumnezeu Atotputernicul”, ceea ce este diferit de a spune: ”Cred Dumnezeu Atotputernicul” sau ”Dumnezeului Atotputernic”. Foarte mulți, după citirea Orelor Pătimirii, au cerut explicații asupra a ceea ce ar însemna acel ”a acționa și a trăi în Voința Divină”. Aceste scrieri minunate, despre care credem cu evlavie că au fost dictate de către Cuvântul Divin făcut Om, conduc, încetul cu încetul, pe acela care citește cu Credință mereu iubitoare, la înțelegerea acestei formule. În multe moduri revelațiile deschid noi orizonturi până acum necontemplate asupra misterelor Voinței Divine și asupra acționării și trăirii în aceasta. Un lucru este sigur, încă înainte de a se ajunge la totala cunoaștere a ceea ce înseamnă a acționa și a trăi în Voința Divină, cine citește aceste scrieri, nu poate să nu se îndrăgostească de Voința lui Dumnezeu, nu poate să nu simtă impulsuri puternice și un angajament ceresc de a transforma întreaga persoană în Voința Divină. Aceste revelații ar spune că această știință a Divinei Voințe va forma Sfinți, a căror perfecțiune va fi mai sublimă decât a tuturor Sfinților care au fost până acum. Dacă această expresie poate părea exagerată 6 unora, eu îi invit să citească tratatul Preasfintei Fecioare Maria a Sfântului Luis M. Grignon, unde vor găsi o pagină în care se spune că vor trebui să se ivească în Sf. Biserică oameni cu un grad de sfințenie, în comparație cu care, cei mai mari Sfinți ai Bisericii nu vor fi decât niște arbuști în fața marilor arbori. Aceste preziceri ne-ar conduce la învățătura cărții teologului german Roleng: cartea tradusă în franceză, iar din franceză în italiană, oferită Sfântului Părinte Pius al X-lea, care a scris o scrisoare de laudă traducătorului, felicitând în același timp studiile făcute de Roleng asupra Sfintei Scripturi, cu privire la evenimente viitoare. Probabil atunci va avea loc triumful Fiat-ului cu o singură turmă și un singur Păstor? Oricum ar fi, Dumnezeu pregătește mereu victoria sa universală prin victorii parțiale. El a lucrat acest suflet necunoscut și l-a transformat în Voința Sa Divină, în așa fel încât, din voința sufletului și aceea a lui Isus, s-a format o singură voință: Voința Divină. Cine știe câte suflete se vor forma cu această cerească învățătură înainte de victoria sa universală! Îndemnare Voi suflete, care îl iubiți pe Isus Cristos, voi suflete care faceți voturi de viață spirituală, mai ales voi, Mirese ale lui Isus Cristos, consacrate Lui cu voturi sau prin apartenența în sfinte Congregații, considerați, din tot ce am spus mai sus, câtă plăcere dați Inimii Preasfinte a lui Isus prin practicarea acestor Ore ale Pătimirii. Aceste Ore ale Pătimirii au fost inspirate în mod special pentru voi de către Domnul Nostru acelui suflet singuratic și contemplativ, care de atâția ani le practică cu multe roade pentru sine însuși și pentru întreaga Sfântă Biserică. Haruri multe sunt rezervate, dacă veți îndrăgi acest sfânt exercițiu zilnic și vă veți interioriza în aceleași sentimente și în aceleași dispoziții ale sufletului care l-a dictat și l-a practicat de atâția ani. Din sentimentele atât de intime și din dispozițiile atât de îndrăgostite ale acestui suflet, veți trece în însăși sentimentele și în dispozițiile lui Isus Cristos Domnul Nostru, în cele 24 de Ore în care a suferit din dragoste pentru noi. Este imposibil ca în acest exercițiu, plin de milă, sufletul să nu se întâlnească cu îndurerata Mamă Maria și să nu se unească cu aceeași milă și cu aceleași sentimente de neînțeles ale Îndureratei Maici a lui Dumnezeu! Va fi o trăire cu Isus îndurerat și cu Maria copărtașă, o primire a imenselor veșnice bunuri pentru sine și pentru ceilalți! Ce putem spune despre cât de mare ar fi acest mijloc pentru orice Comunitate Religioasă pentru a înainta în sfințenie, pentru a continua să existe, pentru a crește numărul sufletelor alese și pentru a avea o adevărată prosperitate? Cu cât angajament nu ar trebui ca fiecare Comunitate să practice în mod constant acest exercițiu evlavios! Iar sufletele din acea Comunitate, care se apropie zilnic la Sfântul Ospăț, ar primi Sfânta Împărtășanie cu o atât de mare ardoare și cu iubire față de Isus încât fiecare Împărtășanie ar fi o unire reînnoită a sufletului cu Isus, în cea mai profundă și crescândă împreunare de iubire! Dacă Isus, pentru un singur suflet care ar face aceste Ore, ar înlătura pedepsele acelei localități și ar dărui haruri atâtor suflete câte sunt cuvintele acestui Ceas dureros, câte haruri nu ar putea spera o Comunitate, de câte defecte și delăsări nu ar fi vindecată și ferită, și pentru câte suflete nu ar putea obține sfințirea și mântuirea, practicând acest evlavios exercițiu! Ce bine ar fi dacă, în fiecare Comunitate, ar fi un suflet care să practice aceste ore cu atenție în timpul zilei, uneori chiar în mijlocul ocupațiilor zilnice, seara și noaptea cu puțină veghe! Însă ar fi preaplinul divinului și maxima binefacere pentru Comunitate și pentru întreaga lume dacă un asemenea exercițiu ar fi făcut de toate sufletele pe rând în timpul zilei și al nopții! Metodă pentru Practica Evlavioasă a Orelor Pătimirii Unora li se va părea un lucru greu, dacă nu imposibil, să practice această devoțiune a Ceasului dureros. Cum va fi posibil, ar putea spune cineva, să poți sta în fiecare zi să meditezi 24 de ore, de la ora 17 de azi până la ora 17 de mâine și apoi să o iei de la capăt? Sigur că aceasta este imposibil din punct de vedere uman. Omenește vorbind, deoarece cu ajutorul special al Harului Ceresc, această meditație continuă, neîntreruptă, a fost făcută și este făcută de atâția ani de acel Suflet singuratic, care a scris această prezentă lucrare. Dar fără a pretinde noi atât de mult, meditarea celor 24 de Ore ale Pătimirii, Morții și înmormântării Domnului Nostru Isus Cristos poate fi făcută în diverse moduri, care se pot adapta în funcție de condițiile și circumstanțele diverse în care trăim. 7 Prima modalitate Prima dintre aceste modalități adaptabile pentru persoane care duc o viață mai mult retrasă sau contemplativă, în Mănăstire sau în casă, (și cu siguranță sunt puține), ar fi aceea de a citi mai întâi această carte a Ceasului Pătimirii în întregime, pe rând câte un fragment în fiecare zi, după cum se poate, meditându-l. După ce a fost citită în întregime și se are o idee, persoana pioasă își va pune înaintea fiecărei ore, titlul și conținutul acelei ore; iar atunci când nu poate face mai mult, datorită altor ocupații indispensabile ale zilei, va avea grijă cel puțin să își amintească misterul fiecărei ore în mod succesiv, unindu-și mintea cu Divina Prezență, însoțind acest exercițiu cu câteva iaculatorii interioare. În acest scop va fi de folos memorizarea Orarului celor 24 de ore cu misterul corespunzător, așa cum este dispus în această carte2 sau păstrarea la vedere a înșiruirii orelor. Dacă se va putea, în anumite ore, arunca o privire la textul corespunzător misterului, căutându-l în carte, va fi și mai bine. Sufletul care va începe acest exercițiu cu această intenție și atenție, perseverând, cu siguranță nu va fi lipsit de ajutorul Harului Divin. Aceasta este valabil pentru timpul zilei; în timpul nopții însă, fiind indispensabil somnul, cel puțin timp de cinci sau șase ore, persoana evlavioasă va putea, înainte de a merge la culcare, să citească una sau două Ore cu anticipație; (așa cum am spus această lectură nu depășește șaizeci de minute). Pentru celelalte ore care aparțin nopții, să se citească cel puțin titlul, apoi se spune intenția că, dormind în acele ore ale nopții, dorește în spirit să mediteze Orele pe care nu le poate medita veghind. Domnul Nostru, în nemărginita sa Bunătate, primește această intenție ca și cum ar fi acțiunea însăși. A doua modalitate Persoanele care sunt destul de ocupate în timpul zilei pentru multele îndeletniciri chiar și casnice, ar putea practica acest pios exercițiu într-un mod mai potrivit lor. Să admitem, cu siguranță, că doresc să facă pentru cel puțin o oră pe zi lectura și meditarea pătimirii Domnului Nostru Isus Cristos, chiar și în două părți, adică o jumătate de oră dimineața și o jumătate de oră seara. Acestea, în loc să aleagă altă carte, ar alege-o pe aceasta și începând de la prima pagină a Ceasului dureros, vor citi și medita câteva pagini timp de treizeci de minute iar apoi, în a doua jumătate de oră seara vor continua cu paginile următoare; tot așa de fiecare dată în continuare, până când într-un număr de zile vor termina totul. Atunci vor începe din nou, pentru a-l duce la bun sfârșit, apoi din nou de la capăt; în acest fel vor continua pentru multe luni. Când apoi și-au format ideea despre tot Ceasul Pătimirii, ar putea foarte bine să continue obișnuita meditație de treizeci de minute dimineața și treizeci de minute seara, prin varierea Orelor obișnuite, dar pentru celelalte ore din zi și din noapte vor citi titlul și vor exprima intenția de a voi să mediteze din oră în oră acele mistere corespunzătoare a căror titluri le vor citi și le vor aminti în gând. Când însă este vorba de ziua de vineri, ar fi de dorit să se mediteze Răstignirea și cele trei ore ale agoniei pe Cruce. Se înțelege că această lectură și meditație, ca oricare altă rugăciune mentală, trebuie însoțită de pregătire, deci de afecțiune, acte de iubire, etc. iar apoi trebuie făcută rugăciunea de mulțumire. A treia modalitate O metodă de a acoperi toate Orele Pătimirii ziua și noaptea, ar fi aceea ca 24 de persoane să se asocieze în acest exercițiu, fiecare din ele luându-și o Oră. Acele persoane care ar avea orele din timpul nopții, ar putea fiecare să facă Ora sa de cu seară iar apoi să exprime intenția de a o repeta la ora corespunzătoare, chiar și în somn. Dacă apoi s-ar găsi opt persoane cu ardoare și dispuse fiecare la câte o oră de veghe în timpul nopții din iubire pentru Isus Cristos, care și-a petrecut toate nopțile în rugăciune pentru noi, atunci, de la 10 seara la 6 dimineața, aceste opt persoana ar face fiecare Oră care îi corespunde și, în acest fel, toate cele 24 de ore ar fi practicate cu continuitate, spre marea mulțumire a Domnului Nostru și cu 2 A celei de-a patra ediții. 8 mari binefaceri pentru cei 24 de participanți și pentru binele întregii Sfinte Biserici mijlocitoare și reparatoare și spre slava celei Triumfătoare!3 În acest fel, cu puțină bunăvoință acest sfânt exercițiu ar putea fi practicat în Comunitățile Religioase, care vor primi binecuvântări particulare din partea Dumnezeului Preaînalt. Suflete ajută-mă! **** Vrem să povestim4 un fapt foarte interesant, întâmplat în timpul primei publicări a Orelor Pătimirii, în jurul anului 1914. În acele vremuri multe din domnișoarele care mergeau des să o viziteze pe Luisa, în timp ce confecționau împreună cu ea fețe de altar și ornamente pentru biserică, meditau Orele Pătimirii. Multe dintre ele le știau chiar pe de rost. Ei bine, o dată, când Sfântul Annibale di Francia s-a dus acasă la Luisa, i-a povestit ceea ce s-a întâmplat în timpul uneia dintre frecventele sale vizite la Papa, Sfântul Pius al X-lea. În timp ce vorbeau împreună, Părintele Annibale a vrut să îi prezinte cartea Orele Pătimirii Domnului Nostru Isus Cristos pe care el o difuza. Atunci i-a citit Papei câteva pagini din carte, mai precis Ora Răstignirii. Ajuns la un moment dat al lecturii, papa l-a întrerupt și i-a zis: ”Părinte, această carte ar trebui citită în genunchi: aici vorbește Isus Cristos!”. Luisa avea șaptesprezece ani – așa cum ea însăși povestește în primul din cele treizeci și șase de volume, sau jurnalul, pe care l- a scris din ascultare față de confesorii ei – când, în ultima zi a novenei de Crăciun, pe care însuși Isus a inspirat-o să o facă, El a surprins-o cu o experiență în mod extraordinar plină de misterele minunate ale iubirii sale. Iată cuvintele lui Isus: ”Fiica mea, renăscută datorită iubirii mele, sus, ridică-te la viața harului meu și la iubirea mea; corespunde-mi întru totul și, așa cum m-ai însoțit cu cele nouă considerații cu privire la excesul iubirii mele de-a lungul novenei Nașterii mele, în același fel, continuă să faci douăzeci și patru de considerații cu privire la Pătimirea și Moartea pe cruce, distribuindu-le în cele 24 de ore ale zilei, în care vei scoate la iveală alte excese și mai sublime ale iubirii mele și îmi vei fi o continuă alinare în dureroasele mele răni, care-Mi sunt provocate de către nerecunoscătoarele creaturi; în viață vei iubi întru totul înmormântarea mea iar în moarte vei avea cea mai bună parte a slavei mele”. Iar Luisa, ca întotdeauna, s-a supus! Când apoi Luisa a terminat de scris Orele Pătimirii, a scris o scrisoare pe care a înmânat-o, împreună cu cartea, Sfântului Annibale, care a introdus-o în Prefață, atunci când a publicat-o. Datorită acestei scrisori cunoaștem cât de mult Isus se complace și câte beneficii sunt împărțite sufetului atunci când acesta face în fiecare zi exercițiul Orelor Pătimirii, asemenea unuia care consumă o pâine indispensabilă vieții. Iată scrisoarea trimisă de Luisa Reverendului Canonic di Francia: ”Iată, în sfârșit vă încredințez Orele Pătimirii, iar totul să fie spre slava Domnului Nostru. Adaug o altă foaie, care conține efectele și frumoasele promisiuni ale lui Isus pentru cine meditează aceste Ore ale Pătimirii. Cred că, dacă acela care le meditează este păcătos, se va converti; dacă este imperfect, va deveni perfect; dacă este sfânt, va deveni mai sfânt; dacă este ispitit, va găsi victoria; dacă este suferind, va găsi în aceste Ore forța, medicamentul, confortul; iar dacă sufletul său este slab și sărac, va găsi o hrană spirituală și 3 N.d.R ediției italiene: Cele 24 de persoane care formează acest ceas viu vor putea trece în fiecare zi la ora următoare a meditației acestor Ore, astfel încât în decursul a 24 de zile vor putea parcurge toate cele 24 de Ore ale Pătimirii D.N.I.C., pentru ca apoi să o ia de la capăt. 4 Următoarele două pagini sunt o adăugare a prezentei ediții, ca ulterioare clarificări asupra semnificatului și al importanței acestor Ore ale Pătimirii D.N.I.C. (Nota ediției italiene) 9 o oglindă în care se va oglindi în mod continuu pentru a se înfrumuseța și pentru a deveni asemenea lui Isus, modelul nostru. Plăcerea, pe care Isus binecuvântatul o simte din meditarea acestor Ore, este atât de mare încât ar dori să existe cel puțin o copie a acestor meditații în fiecare oraș sau sat și să fie practicate. Atunci se va întâmpla că, în acele rugăciuni pregătitoare Isus ar simți reproducându-se însuși vocea și rugăciunile sale, pe care le înălța Tatălui său în cele douăzeci și patru de ore ale Pătimirii sale dureroase; iar dacă se va face aceasta, cel puțin în fiecare sat sau oraș de către tot atâtea suflete, se pare că Isus îmi dă de înțeles că Dreptatea Divină ar fi potolită în parte, pedepsele sale, în aceste vremuri de chinuri și vărsare de sânge, ar fi în parte oprite sau reduse. Părinte, fă apel la toți: împlinește în felul acesta mica lucrare pe care preaiubitul meu Isus mi-a cerut să o fac. Vă mai spun că scopul acestor Ore ale Pătimirii, nu este atât acela de a povesti istoria Pătimirii, deoarece sunt multe cărțile care tratează acest sfâșietor argument și nu ar fi fost necesară una în plus; scopul însă este repararea, unind împreună diversele puncte ale Pătimirii Domnului Nostru cu diversitatea atâtor jicniri, iar împreună cu Isus să facem o demnă reparare, redându-i aproape toată cinstea pe care toate creaturile I-o datorează. De aici diversele forme de reparare în aceste Ore. Adică, în unele puncte se binecuvântează, în altele se compătimește, în altele se laudă, în altele se dă alinare îndureratului Isus, în altele se compensează, în altele se imploră, se roagă, se cere. De aceea, las în seama voastră, preabune Părinte, să faceți cunoscut cu o prefață scopul acestor scrieri”. Slujitoarea lui Dumnezeu, Luisa Piccaretta scrie ”Cele 24 de Ore ale Pătimirii D.N.I.C.” contemplându-și Mirele Răstignit, fiind părtașă la suferințele lui. ”Mintea în Ceruri, Privirea spre Crucifix, Inima spre al iubi...” (din corespondența Luisei) 10