Colecţia: BIBLIOTECA IDEEA EUROPEANĂ Coperta colecţiei: Cristian NEGOI Coperta I: Reproducere după o lucrare a lui ANGELO BRONZINO Editori: Aura CHRISTI & Andrei POTLOG Lectori: Silvia MIREA, Alexandru ŞTEFĂNESCU Tehnoredactor: Alexandra-Alina PREDA Editura EuroPress Group OP-22, CP-113, Sector 1, Bucuresti, Cod 014780, Romania Tel/Fax: 4021-2125692; 4021-3106618 E-mail: [email protected] http://www.europressgroup.ro Anul apariţiei: 2011 Ediţie Digitală ISBN 978-973-1727-85-1 Copyright © 2011 EuroPress Group Parteneri: www.librariapentrutoti.ro www.bibliotecaeuropeana.ro www.contemporanul.ro I I ş ON ANO I 80 Ediţie alcătuită de Aura C şi Alexandru Ş HRISTI TEFĂNESCU E P G URO RESS ROUP Salonic. Domnul Profesor, sprijinindu-se de Aristotel Foto: Aura Christi F ş I Ă BIOBIBLIOGRAFICĂ P REDECESORI Bunicii paterni Victor (Győző) Steinberger1, evreu2, născut în 1868, la Vajda, judeţul Bihor3, şcoli şi liceu la Debreţin. Margareta (Goldi) Haász (fiica lui Miksa Haász), născută la Sighetul-Marmaţiei în 1866. Căsătoria lor are loc la Sighetul-Marmaţiei, în 1896. Victor Steinberger e angajat la „Societatea Ardeleană pentru Industria Forestieră” („Siebenbürgische Wald Aktien Gesellschaft”, prescurtat „SWAG”), ca „funcţionar privat”, iar din 1916 ca director (general). Îndeplineşte aceste funcţii locuind, succesiv, la Budapesta, din 1913 la Comandău4, din anii ’20 la sediul transilvănean al firmei din Braşov. SWAG e proprietatea familiei de baroni austro-ungari Grödl5, cu sediul central şi domiciliul la Viena şi Budapesta. Soţii Steinberger au cinci copii: pe Alexandru, Emeric, Elisabeta, Iuliu, Ana. 1 Tatăl bunicului, Gyula Steinberger, şi bunicul bunicului: intelectuali (inginer, respectiv medic). 2 În actele vremii: „izraelit” („de confesiune izraelită”); aparţine comunităţii „aşhkenazi” (populaţie răspândită din Vestul în Estul Europei, majoritar vorbitoare de idiş sau germană). Ceilalţi bunici şi părinţi – tot „izraeliţi” (în acte) şi „aşchenazi” (ca apartenenţă). 3 Partea din Ungaria, şi în prezent. 4 Localitate de munte aproape de Covasna, exploatare forestieră; în România interbelică localizarea va fi „cătunul Covasna, comuna Ghimeşfalău, judeţul Treiscaune”. 5 Evrei bogaţi, din categoria celor înnobilaţi de împăratul Franz Joseph. ION IANOşI • 80 • 6 Părinţii şi copiii obţin cetăţenia română („certificate de naţionalitate”) în 1925, acte reconfirmate prin hotărâri judecă- toreşti în 1938. La conducerea SWAG va urma, după pensionarea lui Victor, fiul său Alexandru. În timpul războiului, i se „rechiziţionează” casa şi multe bunuri; cu familia (soţie, doi fii, nepot) se mută într-o locuinţă mică de lângă gară. La primul bombardament aliat al Braşovului (14 aprilie 1944) e rănit de schije, operat de câteva ori. Margareta Steinberger moare la Braşov în 1945. După decesul ei, Victor Steinberger se mută la fiica sa Elisabeta din Budapesta, unde moare în 1950. Bunicii materni Ludovic (Lajos) Leitner6, născut în comuna Sarand, judeţul Bihor (Ungaria), studii politehnice la Viena, inginer de poduri şi şosele. Ileana (Ilona) Neumann7, născută la Kisbér (aşezare din Ungaria, dincolo de Dunăre) în 1896, decedată de timpuriu. Ludovic Leitner e inginer şef la SWAG, cu locuinţa la Comandău şi Braşov. Soţii Leitner au trei copii: pe Ştefan, Ana, Agneta. Crescuţi de sora mai mică a mamei, Josefina – a doua soţie a bunicului. Cu toţii primesc cetăţenia română („certificate de naţio- nalitate”).8 Ludovic Leitner moare la Braşov, în 1960. Tatăl Iuliu (Gyula) Steinberger, născut la Budapesta, în 17 iunie 1904. Şcoli elementare şi medii la Budapesta. Bacalaureat în 1922. Se mută în 1922, cu părinţii, la Braşov. Obţine cetăţenia română („certificat de naţionalitate”) în 1925, reconfirmat în 1938. O cunoaşte pe Ana Leitner la Comandău, se căsătoresc, acolo, în 1926. Divorţează în 1935 (legiferat în 1936). Se recăsătoreşte în 1947 cu Ana-Lisbet Révész (născută la Praga în 1907, domiciliată la Braşov)9. 6 Tatăl bunicului, Martin Leitner – inginer. 7 Tatăl bunicii – medic. 8 Din familiile, atât paternă cât şi maternă, domiciliate în Ungaria, unii membri mor, fie în ghetoul din Budapesta, fie în deportare, la Auschwitz. 9 Părinţii celei de a doua soţii a tatălui sunt deportaţi din Praga şi ucişi la Theresienstadt. 7 • ION IANOşI • 80 La Braşov a fost funcţionar la mai multe firme (1922– 1929). În 1929 înfiinţează, în asociaţie (coproprietar cu 50%), o firmă comercială de articole de coloniale şi delicatese cu amănuntul, numită „Farkas & Co.”. Firma ajunge la patru magazine, trei la Braşov, unul la Tuşnad. Toate sunt luate de legionari, în toamna anului 1940; nu vor mai fi restituite niciodată. În 1942 e mobilizat la muncă obligatorie, în timpul căreia pierde un ochi. Redevine comerciant (1943–1947), apoi funcţionar la diverse instituţii (1947–1952). Membru P.C.R. din 194510. Evacuat din casa părintească, naţionalizată curând. Expulzat din Braşov în 1952 ca „fost burghez”. Prietenii îl ajută să se stabilească la Bucureşti, unde e angajat corector şef la cotidianul de limbă maghiară Előre („Înainte”). Muncă de noapte. Pensionat în 1967. Moare la 8 decembrie 1991, în Bucureşti. Mama Ana Leitner, născută la 8 iulie 1906 în Comandău, judeţul Treiscaune. Şcoli elementare la Comandău, gimnaziu la Braşov şi Budapesta, bacalaureat în 1924. Se căsătoreşte cu Iuliu Steinberger în 1926. Au un fiu (1928). Divorţează în 1935 (legiferat în 1936). Între 1932 şi 1939, redactor corespondent la ziarul de limbă maghiară Brassói Lapok („Foi braşovene”), un timp corespondent al acestui ziar, la Bucureşti şi la Budapesta (aici locuieşte în perioada 1936–1939, cu al doilea soţ). Emigrează în Anglia (1939), unde lucrează ca femeie de serviciu, muncitoare în fabrică, infirmieră într-un azil de bătrâne. În 1946 revine în România (cu al treilea soţ). Membră a Uniunii Scriitorilor. Membră P.M.R., exclusă la verificările din 1949, la „reabilitare” refuză să se reînscrie în partid. Redactor responsabil la revista Dolgozó Nő („Femeia muncitoare”). Eliminată din redacţie, în 1953. După ani de şomaj, angajată la revista literară Utunk („Drumul nostru”), de unde se pensionează în 1963. 10 Ca „simpatizant activ” din trecut, în perioada Ceauşescu i se va atribui, retroactiv, vechimea din 1942, de fapt, nereală. ION IANOşI • 80 • 8 Activitatea literară şi-o desfăşoară sub pseudonimul Látó Anna: trei volume personale, traduceri din engleză şi germană, publicistică. Moare la 8 iunie 1993, în Cluj. Socrii Leon Caffé. Născut la 6 iunie 1896, în Bucureşti11. Şcoală, liceu, facultate (medicină) la Bucureşti. Sanitar auxiliar în război, decorat cu „Coroana României cu spade în Gradul de Cavaler”. Doctor din 1923. Medic în diverse spitale. Conferenţiar universitar. Se căsătoreşte în 1929. Membru P.C.R. Pensionat în 1969. Moare la 1 octombrie 1973. Aurelia Teodorescu. Născută la 23 februarie 1902, în comuna Budeşti, Judeţul Vrancea12. Liceul la Focşani. Absolventă a Conservatorului de Artă Dramatică (1926). Licenţă în Filosofie şi Litere (1928). După căsătorie, casnică. Moare la 19 iulie 1983. B IOGRAFIE C , OPILĂRIE ADOLESCENŢĂ Ioan-Maximilian Steinberger, născut în Braşov, la 1 mai 1928, din părinţii Iuliu şi Ana Steinberger. (În 1958 îşi va schimba numele în Ioan-Maximilian Jánosi, cu pseudonimul Ion Ianoşi.) Aşa cum arată datele anterioare, provine din familii de burghezi evrei, originari din Ungaria sau din teritorii aparţinătoare Monarhiei Austro-Ungare, care obţin cetăţenia română în anii douăzeci. Limba maternă: maghiara. În familie se vorbeşte ma- ghiara, ajutător germana literară („Hochdeutsch”). 11 Părinţi: Albert Caffé, funcţionar, şi Sofia Caffé. Evrei de rit „sefard” (oriental; predecesorii vorbeau „ladino”, dialect spaniol). Au avut trei fii şi o fiică. Fratele lui Leon, Mihail Caffé, student la drept, voluntar în Primul Război Mondial, mort la Mărăşti. 12 Părinţii Aureliei: Grigore şi Maria Teodorescu, ţărani, de confesiune ortodoxă. 9 • ION IANOşI • 80 Primii 19 ani trăieşte la Braşov. În urma divorţului părinţilor, de la 6 ani e crescut de tatăl său; îşi vizitează mama la Budapesta, de două ori, în timpul vacanţelor de vară. Şcoala primară: clasa I, în şcoala comunităţii evreieşti, cu limba de predare maghiară (1935–1936); clasele II-IV, în şcoli de stat, cu limba de predare română (1936–1939). În 1939 e respins, sub pretext medical, de fapt din motive rasiale, la admiterea în liceul teoretic „Ioan Meşotă”; se înscrie în clasa I la Liceul Comercial „A. Bârseanu” (1939–1940). În toamna anului 1940, în timpul guvernării legionaro- antonesciene, exmatriculat din clasa a II-a de liceu şi, totodată, din toate şcolile de stat. Tatăl e deposedat de magazine; familia e evacuată din casa bunicului patern, la periferie. În 1940–1944, urmează clasele unei şcoli de meserii, înfiinţată de comunitatea evreiască, nerecunoscută de stat până în toamna anului 1944, când obţine certificatul de lăcătuş, pe care nu-l ridică. După al doilea bombardament asupra Braşovului (au fost în total patru, în aprilie, mai, iunie şi iulie 1944), tatăl îl trimite în satul Stupini, în apropierea oraşului, de unde revine la Braşov pe 24 august 1944. După război, familia se întoarce temporar în casa bunicului, de unde apoi, în urma naţionalizării, tatăl şi soţia sunt evacuaţi. Din toamna lui 1944 până în vara lui 1945, recuperează, prin examene succesive, anii pierduţi, la Liceul „Ioan Meşotă”, clasele I–VI. La acelaşi liceu urmează clasele VII şi VIII, secţia umanistă (1945–1947). Susţine bacalaureatul în vara anului 1947. La 30 decembrie 1945, înaintea împlinirii vârstei statutare de 18 ani, e primit membru în Partidul Comunist Român13. În adolescenţă citeşte mult, mai ales beletristică şi eseuri, precumpănitor în limba maghiară. Audiţii muzicale. Învaţă trei instrumente (vioară, pian, violoncel), abandonate pe rând. Un jurnal intim. Tentative literare naive. 13 În această opţiune îşi urmează tatăl; nimeni altcineva din familie nu este membru de partid.